Consiliul Local al municipiului Bistrița a fost convocat în ședință extraordinară, aceasta urmând să se desfășoare marți, la ora 16:30.
Pe ordinea de zi a ședinței figurează un singur proiect de hotărâre care vizează aprobarea acordului de colaborare cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru realizarea proiectului ”Varianta de ocolire Bistriţa”, ca parte a interconectării aliniamentului Autostrăzii Nordului.
Reamintim că primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a anunțat că varianta ocolitoare a municipiului Bistrița a fost cuprinsă în Lotul 2 din drumul expres Baia Mare – Suceava.
”Am primit de la CNAIR (n.r. – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) proiectul de acord pentru realizarea unui parteneriat pentru varianta ocolitoare a municipiului Bistriţa. Obiectul acestui acord este asigurarea colaborării administrative pentru realizarea variantei de ocolire a municipiului Bistrița, ca parte a interconectării aliniamentului Autostrăzii Nordului la municipiul Bistrița”, a declarat primarul într-o conferință de presă susținută la finele săptămânii trecute.
Sursa citată a completat că prima etapă – a studiului de fezabilitate – va fi realizată de CNAIR, în vreme ce etapa a doua – care vizează proiectul tehnic și execuția lucrărilor – va fi asigurată de către Primăria Bistrița cu susținere financiară de la CNAIR.
”Vom colabora cu CNAIR pe toată perioada realizării studiului de fezabilitate, pe multiple planuri. Imediat ce este gata studiul de fezabilitate, noi ne vom lua segmentul de variantă ocolitoare, vom realiza proiectul tehnic şi de execuţie efectivă a acestui drum, cu susţinere financiară de la CNAIR”, a explicat primarul Turc.
Practic, potrivit primarului, din momentul finalizării studiului de fezabilitate, Primăria municipiului Bistriţa va asuma construirea variantei ocolitoare.
ACTUALIZARE
Proiectul a fost adoptat de Consiliul Local Bistrița.
”Astăzi am convocat de îndată o ședință extraordinară de Consiliu Local, fiind necesară semnarea urgentă a Acordului de colaborare cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru realizarea proiectului „Varianta de ocolire Bistriţa”, ca parte a interconectării aliniamentului Autostrăzii Nordului. Acest document se va constitui ca anexă a contractului de finanţare având ca obiect asistenţa tehnică la elaborarea studiului de fezabilitate pentru noul traseu. Fiind unicul proiect prevăzut în ordinea de zi, consilierii locali au aprobat cu celeritate semnarea acordului, pentru că orice interval de timp alocat documentației tehnice și realizării efective a noului drum ocolitor al municipiului Bistrița trebuie valorificat la maximum”, a anunțat primarul Ioan Turc.
No bine bugat ! Da pe unde se face ? Tat pe varianta lui OTC ?