Începând cu data de 23 martie, trei noi fluxuri de vaccinare împotriva COVID-19 vor funcționa la nivelul județului Bistrița-Năsăud, a anunțat joi Instituția Prefectului.
Sursa citată precizează că noile fluxuri vor funcționa în municipiul Bistrița și în orașul Năsăud.
”Două fluxuri noi sunt pregătite în Bistrița – prin reactivarea celor existente deja în cadrul Spitalului Județean de Urgență, care au fost utilizate pentru vaccinarea personalului medical. Un flux nou va funcționa în Năsăud, la Casa de Cultură “Liviu Rebreanu””, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
În cadrul celor trei noi fluxuri de vaccinare, potrivit prefectului Stelian Dolha, persoanele care se vor programa vor fi imunizate cu serul produs de compania Pfizer/BioNTech (Bistrița).
În județul Bistrița-Năsăud, în prezent, există centre de vaccinare, cu câte unul sau mai multe fluxuri, în Bistrița, Năsăud, Beclean, Prundu Bârgăului, Teaca și Maieru.