Începând cu data de 29 martie se dă startul înscrierii copiilor în clasa pregătitoare. Peste 3.000 de locuri sunt disponibile la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud.
Potrivit planului de școlarizare publicat de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, din cele 3.009 de locuri, 2.141 sunt pentru învăţământul tradiţional de masă în limba română, 91 pentru clasele pregătitoare din învăţământul privat în limba română, 219 pentru formarea a nouă clase de Step by Step cu predare în română, 22 pentru o clasă cu predare în limba germană şi 52 de locuri pentru trei clase cu predare în limba maghiară. Pentru învăţământul special sunt alocate patru clase, cu un total de 22 de elevi.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, în perioada 29 martie – 28 aprilie 2021, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali vor completa/depune/transmite cererile-tip de înscriere. Cererile vor putea fi transmise online sau depuse la unitatea de învățământ la care aceștia solicită înscrierea copiilor.
Prima etapă de înscriere în învățământul primar se va desfășura în perioada 10 – 20 mai 2021, astfel:
- 10 – 11 mai 2021: procesarea de către comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție;
- 11 – 18 mai 2021: procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/ tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere;
- 20 mai 2021: afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.
A doua etapă de înscriere în învățământul primar (21 mai – 10 septembrie):
- 21 mai 2021: comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborate de inspectoratul școlar;
- 24 mai – 31 mai 2021: depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;
- 4 iunie 2021: afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale pentru clasa pregătitoare.
În perioada 1 – 10 septembrie 2021 sunt prevăzute centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.