Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a declarat că a fost surprins de reacțiile apărute în spațiul public după anunțul său cu privire la posibilitatea demolării clădirii fostului Cinematograf ”23 August” în vederea amenajării unei parcări. Edilul Bistriței a anunțat că are de gând să organizeze o dezbatere publică pe această temă și, în plus, va solicita efectuarea unei expertize tehnice care să spună administrației locale dacă acest imobil poate fi reabilitat sau nu.
”Sunt și plăcut, și neplăcut surprins față de discuțiile pe tema clădirii fostului Cinematograf ”23 August”. Sunt plăcut surprins pentru că acest lucru arată interesul față de patrimoniul orașului, ceea ce, categoric, este un lucru bun. Sunt neplăcut surprins pentru faptul că doar din momentul în care am anunțat intenția de a face o dezbatere publică pe această temă, adică de a construi o parcare inclusiv pe terenul ocupat în momentul de față de fostul Cinematograf ”23 August”, au început reacțiile. Ani de zile, timp în care clădirea s-a ruinat, timp în care anexele clădirii principale au căzut la propriu, nu am auzit niciun fel de strigăt de îngrijorare”, a spus, joi, în ședința Consiliului Local Bistrița, primarul Ioan Turc.
Edilul Bistriței a dat asigurări că bistrițenii vor fi consultați pe această temă. Totodată, Ioan Turc a anunțat că va propune păstrarea zidului dinspre Bulevardul Republicii al clădirii.
”Eu cred că trebuie să fim atenți cu patrimoniul nostru în permanență și nu doar emoțional sau în anumite momente. Rezultatul consultării publice ne va spune ce pași vom face mai departe. Propunerea mea este aceea de a prezerva de fapt zidul/peretele exterior dinspre Bulevardul Republicii. Sunt un iubitor de artă, iubesc orașul, sunt bistrițean, am crescut în acest oraș și vă rog să mă credeți că, în bună parte, preocupările mele se concentrează pe identificarea soluțiilor prin care putem reabilita, prezerva patrimoniul istoric al orașului”, a adăugat sursa citată.
Primarul a ținut să sublinieze că propunerea sa de a amenaja o parcare în zona străzii Lupeni a fost făcută ținând cont de faptul că zona centrală a municipiului va rămâne fără locuri de parcare după implementarea proiectului Linia Verde.
”Am făcut această propunere în legătură cu construirea unei parcări în condițiile păstrării peretelui, a frontului stradal, integral, pentru că urmează investiții care vor elimina un număr important de locuri de parcare. Practic, zona centrală a municipiului Bistrița va rămâne fără locuri de parcare sau cu infime locuri de parcare. Vechea administrația nu a fost preocupată deloc de rezolvarea acestei probleme, care, la un moment dat, dacă nu găsim o soluție, va apăsa pe nervii bistrițenilor, dar eu îi asigur pe bistrițeni că nu numai că facem eforturi, ci vom găsi și soluții pentru ca măcar o parte dintre locurile de parcare care urmează să dispară să fie compensate prin realizarea de noi locuri de parcare”, a mai spus Ioan Turc.
Acesta a mai adăugat că administrația locală va solicita și efectuarea unei expertize tehnice la clădirea fostului Cinematograf ”23 August”.
”Pe scurt, dacă vom construi sau nu o parcare în condițiile pe care tocmai le-am specificat, inclusiv pe actualul teren pe care este clădirea fostului Cinematograf ”23 August”, împreună cu terenul pe care îl avem pe strada Lupeni, sau dacă vom construi doar pe zona terenului pe îl deținem, acest lucru se va stabili după ce se va face o expertiză care ar trebui să ne răspundă la întrebarea: Poate sau nu poate fi reabilitată această clădire părăsită timp de zeci de ani. Nimeni nu s-a simțit ofensat, afectat, nimeni nu a fost supărat de modul cum a fost gestionată această clădire, care, da, într-adevăr, este o clădire frumoasă, pe care o cunosc din copilărie”, a completat Ioan Turc.
Totodată, primarul a mai spus că nu exclude posibilitatea amenajării unui teatru în clădirea în care a funcționat fostul Cinematograf ”23 August”, dar acest lucru va fi posibil doar dacă expertiza va spune că imobilul ar putea fi consolidat și reabilitat.
”Îmi doresc un teatru la Bistrița și știu că sunt mulți bistrițeni care simt nevoia de acest gen de artă. Suntem printre puținele județe din România care nu au un teatru, cred că doar 4 județe din această țară nu au un teatru. Bistrița va avea un teatru! Dacă se ajunge la concluzia că imobilul în care a funcționat fostul Cinematograf ”23 August” poate fi consolidat, refăcut, nu exclud că acesta ar putea să devină sediu/spațiu de spectacole, dar despre acest lucru rămâne să mai discutăm”, a încheiat primarul intervenția sa pe această temă.
Domn Primar. Si halalalt primar pensionar o fost surprins dupa ce o incarcerat VEVERITELE in puscaria din parc si dupa ce o bagat milioane in partia Cocos si tot nu s-o lasat. In schimb bistritenii nu o uitat si ati vazut ce rezultate au scos baietii in septembrie.? Grija mare numa la anumite aspecte sa nu-l copiati pe Primarul DRUJBA ca acus e 2024 ! Nici sa nu mai amintiti de SANIA de VARA ca o vreti neaparat montata si cu imobilele pregatite pt. demolari la fel. Grija mare ce se intampla si cu fosta Biblioteca jud. dar si cu cele trei cladiri ale Spitalului de pe Independentei. Gurile slobode din Primarie ne transmit ca acolo face cu ochiul si se cam doreste blocuri. Din prietenie doar va amintesc chestiunea asta.