Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud a adoptat o hotărâre prin care a decis introducerea unor noi măsuri de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în comuna Budacu de Jos, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare decât 4/1000 și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori, a anunțat duminică Instituția Prefectului.
Într-un comunicat de presă, Prefectura Bistrița-Năsăud precizează că, în baza hotărârii CJSU, în comuna Budacu de Jos se aplică următoarele măsuri:
- se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20:00 – 05:00;
- pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
- pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
- se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 05:00 – 18:00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori;
- în intervalul orar 18:00 – 05:00 operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
- unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară;
- se suspendă activitatea operatorilor economici, desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness; h) aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5 la 1.000 de locuitori.
De asemenea, pe lângă aceste măsuri, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
Hotărârea adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud care prevede aceste măsuri pentru comuna Budacu de Jos intră în vigoare începând cu data de 28 martie 2021.