Tot mai multe cazuri de violență în familie sunt sesizate Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud. Numai în week-end-ul ce tocmai s-a încheiat au existat șapte astfel de situații, în care mai multe femei și-au reclamat partenerii.
Un caz de acest fel s-a produs în comuna Uriu. ”La 26 martie, polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 35 de ani din Uriu, cu privire la faptul că ar fi fost apelată telefonic de către fostul soț, un bărbat de 35 de ani din Uriu, care i-a transmis amenințări. În fapt, bărbatul ar fi adresat amenințări telefonice și prin mai multe mesaje, femeii și unui alt bărbat de 44 de ani, actualul concubin al femeii”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, de asemenea în urma evaluării riscului, s-a constatat existența un risc iminent, motiv pentru care a fost emis și un ordin de protecție provizoriu.
Cercetările continuă de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean, în vederea stabilirii și documentării faptelor.
Un alt ordin de protecție a fost emis de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud.
”La data de 27 martie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, au fost solicitați să intervină la un conflict intrafamilial. Polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 47 ani, din Salva, în timp ce se afla la domiciliul său împreună cu concubina sa de 37 ani, din Salva, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de alcool ar fi agresat-o fizic pe aceasta, totodată amenințând-o cu moartea. Față de agresor a fost emis un ordin de protecție provizoriu, acesta fiind evacuat din locuință, polițiștii întocmind totodată, un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie. La aceeași dată, la orele serii, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați direct de către femeia de 37 de ani,cu privire la faptul că concubinul ei, a încălcat ordinul de protecție provizoriu”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul de 47 de ani, s-a întors la domiciliul său din Salva, acesta încălcând ordinul de protecție provizoriu care s-a emis împotriva sa în aceeași zi.
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au întocmit un nou dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție provizoriu.
Mai multe ordine de protecție provizorii au fost emise și de Poliția municipiului Bistrița.
Astfel, ”la data de 27 martie, polițiștii bistrițeni au fost sesizați de către o femeie de 40 ani, din Bistrița. Aceasta a relatat faptul că, în timp ce se afla la adresa de domiciliu, în urma unor neînţelegeri cu soţul ei, un bărbat de 40 ani, acesta ar fi devenit agresiv, și ar fi agresat-o fizic. A fost completat formularul de evaluare a riscului, constatându-se că au fost întrunite condiţiile emiterii unui ordin de protecţie orovizoriu, bărbatul fiind evacuat din locuință”, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița, fiind întocmit un dosar penal pentru violență în familie.
De asemenea, ”la data de 28 martie, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița, au fost solicitați de o tânără de 23 ani, din Bistrița. Polițiștii au constatat faptul că în timp ce tânăra se afla în faţa unui imobil din municipiul Bistrița, s-a întâlnit cu concubinul său, un tânăr de 23 ani, din aceeași localitate iar în urma unor neînţelegeri, acesta ar fi agresat-o fizic. Împreună cu tânăra de 23 de ani, a fost completat formularul de evaluare a riscului, constatându-se că au fost întrunite condiţiile emiterii unui ordin de protecţie provizoriu. Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la fapta de violență în familie”, mai arată sursa citată.
La aceeași dată, o femeie, de 52 de ani, din Bistrița, a solicitat intervenția polițiștilor. ”Aceasta a sesizat faptul că în timp ce se afla la adresa de domiciliu, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu soțul acesteia, un bărbat de 40 ani, din Bistrița, ar fi amenințat-o cu moartea fapt care i-a creat o stare de temere. A fost întocmit formular de evaluare a riscului, constatând că au fost întrunite condițiile emiterii unui Ordin de Protecție Provizoriu. Bărbatul a fost evacuat temporar din locuința comună, polițiștii întocmind ulterior un dosar penal cu privire la fapta de amenințare”, mai adaugă IPJ Bistrița-Năsăud.
În aceeași zi, o altă femeie, de 51 de ani, din Bistrița, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că fiul său în vârstă de 30 ani, pe fondul consumului de alcool si a substanțelor volatile, tip prenadez, ar fi agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri. În urma completării formularul de evaluare a riscului, polițiștii au constatat că au fost întrunite condiţiile emiterii unui ordin de protecţie provizoriu, bărbatul fiind evacuat din locuință. Polițiștii au întocmit totodată un dosar penal cu privire la fapta de violență în familie.
Și la data de 29 martie, o femeie de 62 ani din Bistrița, a solicitat intervenția polițiștilor la domiciliul său. Aceasta a sesizat faptul că, ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat, de 66 ani. ”S-a întocmit formular de evaluare a riscului, constatându-se că se îndeplinesc condiţiile de emitere a unui ordin de protecție provizoriu, bărbatul fiind evacuat temporar din locuință”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud. Polițiștii au întocmit și în acest caz un dosar penal cu privire la fapta de violență în familie.