Polițiștii din Bistrița-Năsăud și specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj au efectuat mai multe controale pe linie silvică la societăți comerciale de pe Valea Bârgăului, fiind aplicate mai multe sancțiuni.
”La data de 1 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, fiind în continuarea cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și fals informatic, in colaborare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au fost efectuate un număr de 3 controlate, la societăți comerciale de pe Valea Bârgăului, care au ca obiect de activitate prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase. În urma verificărilor, polițiștii au constatat 4 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010 in valoare de 16.000 lei, totodată fiind confiscată cantitatea de 45,615 mc material lemnos în valoare de 12.036 lei”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.