De Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, marcată anual la data de 2 aprilie, Palatul Administrativ – care găzduiește sediile Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud – și Biserica Evanghelică din municipiul Bistrița vor fi iluminate în albastru.
”De Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, să ne oprim puțin și să pătrundem în lumea fascinantă și plină de provocări a celor ce luptă cu autismul. O lume a sincerității, a bogăției simțurilor, unde fiecare gest înseamnă comunicare, o lume plină de obstacole, dar de la care înveți multe: cum să lupți, cum să reziști, cum să nu te dai bătut. Mă-nclin în fața tuturor celor ce duceți această luptă: copii, părinți, frați și bunici. Pentru a marca această zi dedicată conștientizării autismului, în semn de prețuire, solidaritate și respect pentru toți cei ce luptă cu această tulburare, clădirea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud va fi, și în această seară, iluminată în albastru (culoarea autismului). Doamna Ana Dragu ceea ce reușiți să faceți prin Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ Bistriţa este dincolo de cuvinte. Aveți tot respectul meu și în continuare vă sunt alături, oricând, cu orice îmi stă în putință. La mulți ani, Prinți Albaștri! La mulți ani, Prințese Albastre!”, a transmis președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
De asemenea, primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a anunțat că lumina albastră proiectată azi pe turnul Bisericii Evanghelice.
”Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, ca în fiecare an, ne face să gândim mai empatic, să venim în sprijinul celor pentru care tulburările din spectrul autist au devenit un mod de a fi diferit, dar nu inferior. Acceptarea și susținerea din partea comunității trebuie să fie considerate drepturi fundamentale, iar municipalitatea are în vedere facilitarea unor servicii sociale și medicale mai apropiate de cei aflați în nevoie. Lumina albastră proiectată azi pe turnul Bisericii Evanghelice are valoare de simbol al solidarității bistrițenilor. Împreună suntem puternici”, a precizat primarul Ioan Turc.
Și Instituția Prefectului a transmis un mesaj: ”2 aprilie marchează, încă din anul 2007, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului și este evidențiată anual la nivel mondial, cu scopul de a informa publicul larg privind nevoile sociale ale persoanelor cu autism, dar și ale familiilor acestora.Manifestăm empatie fată de persoanele care suferă de autism, întrucât această tulburare nu ține cont de rasă, etnie, zonă geografică sau nivel de educaţie și nu se poate vindeca.Avem datoria morală de a fi alături de acești oameni și de a le crea toate condițiile pentru a-i ajuta să se integreze și să se dezvolte în societate”.
Studiile recente arată că, în Uniunea Europeană, peste cinci milioane de persoane sunt afectate de autism. Prin diagnosticarea la timp şi urmând terapia potrivită, peste jumătate dintre copiii cu autism pot ajunge să ducă o viaţă independentă.