Doi tineri aflați sub influența substanțelor psihoactive au fost depistați de polițiștii din Bistrița-Năsăud în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice.
Potrivit polițiștilor, unul dintre tineri este din Bistrița și are doar 19 ani.
”În seara de 3 aprilie, tânărul a fost oprit pentru control pe strada Calea Moldovei. În urma testării cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul a fost pozitiv în cazul substanțelor Cannabis, Amphetamine și Methamphetamine. De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice. Totodată, tânărul în cauză a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea restricțiilor privind circulația în afara locuinței”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier.
Cel de-al doilea tânăr este din Livezile și are 20 de ani.
”În dimineața de 5 aprilie, în jurul orei 01.05, în cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului rutier în municipiul Bistrița, a fost depistat și oprit pentru control un tânăr de 20 de ani, din Livezile, care conducea un autoturism. Acesta a fost testat cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței Methamphetamine și a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Tânărul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea Legii 55/2020”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud,
Polițiștii continuă cercetările și în acest caz, fiind întocmit dosarul penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.