Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a adoptat o nouă hotărâre prin care a decis trecerea a patru comune în scenariul roșu, fiind vorba despre unități administrativ-teritoriale în care rata de infectare este mai mare de 3/1000. Totodată, alte cinci comune au fost trecute în scenariul galben, fiind vorba despre comune în care incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 și mai mică de 3/1000 de locuitori.
Astfel, potrivit hotărârii CJSU Bistrița-Năsăud, comunele Monor, Șieu Odorhei, Dumitrița, Șintereag intră în scenariul roșu.
”În aceste unități administrativ-teritoriale se interzice activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. De asemenea, este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte”, se arată în hotărâre.
Totodată, unitățile administrativ-teritoriale Negrilești, Sânmihaiu de Câmpie, Dumitra, Tiha Bârgăului, Runcu Salvei intră în scenariul galben.
”În aceste comune, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-22:00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc”, se mai arată hotărârea CJSU Bistrița-Năsăud.
În plus, CJSU Bistrița-Năsăud a decis ridicarea restricțiilor pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, aplicate în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.348/2021, pentru unitatea administrativ-teritorială Sânmihaiu de Câmpie.
Aceste măsuri au intrat în vigoare începând cu data de 13 aprilie 2021.
Autoritățile avertizează că purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este în continuare obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.