SUPERCOM la super-preț intră-n pită! Consilierii locali au reluat votul până a ieșit cum a vrut Crețu!

În ședința de astăzi de la sediul Primăriei Bistrița consilierii au votat varianta SUPERCOM la super-preț! Au fost discuții pe marginea tarifului DUBLAT pe care l-au negociat cei din A.D.I și pe care Ovidiu Crețu și l-a asumat, dar proiectele (privind taxa specială și privind contractul cu SUPERCOM )au trecut cu bâjbâiala de rigoare.

Totul pentru SUPERCOM: tarife MAJORATE și plata facturilor asigurată de Primăria Bistrița, prin taxa de colectare!

 

Compania selectată să asigure colectarea deșeurilor are parte de tarife mai mari ca cele ale VITALIEI, respectiv:

– persoane fizice urban 9.9 lei/pers/lună față de 6.82 lei

– persoane fizice rural 3 lei/prs.lună față de 2.95 lei

– firme și instituţii publice 348 de lei/tonă de la 307 lei/tonă.

 

 

 

 

 

 

 

Cei 4 consilierii liberali prezenți au susținut proiectul argumentând situația de criză care s-a creat prin plecarea VITALIEI. Peteleu a subliniat că majorarea cu 50% a tarifului este exclusiv susținută de administrația Crețu. Chereji a sugerat A.D.I să nu ofere monopol unei alte companii și să înlocuiască sistemul de colectare. Seica a critica tariful prea mare, iar Mosil a lăudat profesionalismul SUPERCOM (pe curățat străzi) în comparație cu amatorismul VITALIEI (din primele zile de colectare).

Liberalii NU au votat majorarea tarifului, dar acest prim proiect a trecut cu votul PSD-iștlor prezenți.

 

Abramburicii! Au reluat votul privind contractul cu SUPERCOM. Ca să fie bine și să NU fie rău!

Pentru al II-lea proiect de pe ordinea de zi, respectiv contractul cu SUPERCOM era nevoie de 14 voturi din cei 16 consilieri prezenți, iar opoziția a anunțat că susține această inițiativă având în vedere situația creată. Consilierii locali NU s-au sincronizat și la prima strigare a picat proiectul. ȘOC în plenul ședinței, râsete de la masa presei!

 

„Ieșim din A.D.I, NU avem ce face!” a amenințat primarul Crețu, fapt care ar însemna returnarea banilor europeni de către Primăria Bistrița ( peste 30 de milioane de euro). S-a propus o pauză de consultări și s-a votat reluarea votului, iar la reluare proiectul a trecut cu „14 voturi” pentru. (Pașca și Peteleu NU au votat). Situație similară a avut loc la Consiliul Județean, unde proiectul a fost supus a doua oară la vot, până a trecut.

Supercom are girul aleșilor locali și județeni pentru a prelua serviciul de colectare, dar o va face la tarife mai mari și cu spatele asigurat prin decontarea facturilor de la bugetul local și instituirea taxei speciale de salubritate.

Adunarea Generală a Acționarilor din A.D.I va vota mâine contractul provizoriu cu noul operator, formalitate obligatorie pentru intrarea în legalitate. SUPERCOM va colecta deșeurile din întreg județul pe perioadă determinată, până la desemnarea unui operator FINAL, în urma unei licitații.

 

error: Content is protected !!