VIDEO: Consiliul Local Bistrița a aprobat bugetul pe anul 2021

Consiliul Local al municipiului Bistrița a aprobat joi, în ședință extraordinară, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2021 al administrației locale.

În timpul dezbaterilor pe marginea proiectului de buget, consilierii PMP și PSD au venit cu mai multe amendamente, solicitând alocarea unor fonduri și pentru alte investiții decât cele care au fost cuprinse în proiectul de buget al Primăriei Bistrița.

Spre exemplu, consilierii PMP au solicitat extinderea rețelei Wi-Fi la nivelul municipiului, amplasarea de mobilier urban smart în oraș, înființarea unei grădinițe în cartierul Viișoara, precum și asfaltarea unei străzi din Unirea. Propunerile grupului consilierilor PMP nu au trecut de votul Consiliului Local.

De asemenea, consilierul PSD Alexandru Bria a propus alocarea unor fonduri pentru testarea gratuită a elevilor din municipiul Bistrița, dar și continuarea investiției cu privire la amenajarea Centrului Intermodal, dar aceste amendamente nu au fost supuse la vot pe motiv că au fost depuse cu întârziere, acestea fiind formulate chiar în timpul ședinței.

Totodată, consilierul PSD Ionel Burduhos a depus un memoriu la Primăria Bistrița prin care solicita suplimentarea fondurilor alocate pentru susținerea activităților sportive în Bistrița, dar nici acesta nu a trecut de votul Consiliului Local Bistrița.

La proiectul de buget pe anul 2021 au fost depuse și contestații, venite din partea mai multor bistrițeni sau reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, însă și acestea au fost respinse.

Am făcut aprecieri pe marginea contestațiilor depuse și în timpul dezbaterii publice pe marginea proiectului de buget. Apreciez implicarea civică a tuturor celor care au depus contestații, dar discutăm despre aspecte tehnice. De aceea, pentru a avea o abordare cât se poate de corectă în raport cu domnii care au depus contestațiile, am să îi invit, cel mai probabil, săptămâna viitoare la Primărie și vom discuta pe larg pe marginea viziunii pe care domniilor lor o au asupra a ceea ce trebuie făcut în oraș”, a spus primarul Ioan Turc.

După aproximativ două ore de discuții pe marginea proiectului de buget pe anul 2021, consilierii au trecut la vot, în urma procedurii fiind exprimate 14 voturi „pentru”. Astfel, bugetul pe anul 2021 al Primăriei Bistrița a fost aprobat de Consiliul Local Bistrița în forma prezentată inițial.

”S-a lucrat foarte mult, zi și noapte aș putea spune, pentru acest buget. Este cel mai articulat buget pe care l-am văzut în ultimii 13 ani”, a spus administratorul municipiului, Ioan Peteleu.

Discuțiile din timpul ședinței Consiliului Local în care a fost aprobat bugetul pe anul 2021 pot fi urmărite mai jos:

Despre proiectul de buget propus de Primăria Bistrița pentru anul 2021, Ziar de Bistrița a mai scris:

2 comments

  1. Balan Marius -Horea-membru B-ta Civica

    Il rog pe domnul Primar sa faca tot efortul sa se miste repede sa accesze imprumutul necesar pt. cumpararea celor trei cladiri ale Spitalului de pe Independentei. Situatia impune mare repeziciune. Il pierdem domn Primar. Sunt trei cumparatori cu banii jos.

  2. Balan Marius -Horea-membru B-ta Civica

    Cu mai mult respect ziarul dvs era bine sa acorde atentia cuvenita si fata de cei 11 bistriteni care au luat cuvantul la dezbaterea publica online pe Buget. Insa constat ca noi nu prezentam importanta in media.

error: Content is protected !!