Primăria Bistrița va plăti facturile de colectare deșeuri ale SUPERCOM, după care își va recupera banii din taxa de salubrizare pe care a instituit-o.
Consilierii locali ai P.S.D au votat această taxă de salubrizare nou-instituită. VITALIA S.A a solicitat în mai multe rânduri ca primăriile să colecteze bani de la populație, dar NU au reușit să se impună. În schimb, SUPERCOM a reușit să obțină atât tariful TRIPLU, cât și taxa de salubrizare.
Cine a negociat cu SUPERCOM?
Primarii orașelor din județ, reprezentantul Consiliului Județean și primarii din Lechința, Nușeni, Romuli au făcut parte din comisia de negociere a A.D.I cu reprezentanții SUPERCOM. Conform noului contract de salubrizare, tariful practicat de SUPERCOM este mai mare decât cel al VITALIEI!
Tarif mediul urban: 10 lei cu TVA/persoană faţă de 6,82 de lei cât a perceput Vitalia. În mediul rural, cetățenii vor plăti 3 lei/persoană/lună, dar NU mai mult de 12 lei/familie (familiile peste 4 membrii vor plăti tariful maxim, 120 lei/familie). Firmele vor plăti 340 de lei, față de 360 de lei cât plăteau VITALIEI.
TAXA de salubrizare GARANTEAZĂ venituri sigure pentru SUPERCOM! Primăria virează banii direct în contul firmei!
Prin HCL nr. 148, consilierii locali au stabilit condițiile în care Primăria Bistrița va colecta taxa de salubrizare.
ART.1. Se aprobă instituirea taxei speciale de salubrizare pentru persoanele fizice beneficiare ai serviciului de salubrizare pe raza municipiului Bistriţa în cuantum de 118,8 lei /persoană/an (9,90 lei/persoană/lună).
Modalităţi de stabilire a taxei speciale de salubrizare (condiţii si termene de depunere a taxei speciale de salubrizare).
ART.3. – Pe teritoriul administrativ al municipiului Bistriţa, pentru asigurarea serviciului de salubrizare, se instituie taxa specială de salubrizare.
ART.4. – Taxa specială de salubrizare se plăteşte de către toate persoanele fizice care beneficiază de serviciile de salubrizare în municipiul Bistriţa.
Din oficiu, Primăria IMPUNE taxa de salubrizare:
„taxa specială de salubrizare se va stabili din oficiu și se vor emite decizii de impunere, care se vor transmite contribuabililor persoane fizice.”
Lunar, Direcţia Servicii Publice confirmă prestarea serviciilor către utilizatori prin serviciul de specialitate şi va achita contravaloarea prestaţiilor reprezentând taxa specială de salubrizare, pe baza facturilor emise de operatorul desemnat al serviciului de salubrizare, precum și a altor documente justificative (procese-verbale de receptie a lucrărilor, note de constatare etc.), întocmite de Serviciul de specialitate din cadrul Direcției Servicii Publice Bistrița.
III. Termene şi modalităţi de plată a taxei speciale de salubrizare
ART.8. – Taxa specială de salubrizare se plăteşte anual, cu termene de plată în 2 rate egale astfel: 31 martie, respectiv 30 septembrie.
– Pentru neachitarea la termenele prevăzute la alin.(1) a taxei de salubrizare se percep majorări de întârziere de 1% pe lună sau fracţiuni de lună.
– Taxa specială de salubrizare plătită în plus se compensează sau se restituie, după caz, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii.
– Pentru recuperarea sumelor datorate în contul taxei de salubrizare se aplică măsurile de executare silită, conform prevederilor Codului de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare.
ART.9. – Taxa specială de salubrizare se încasează prin casieriile Direcţiei Economice–Venituri din cadrul primăriei sau direct în contul municipiului, deschis la Trezoreria municipiului Bistriţa. De asemenea, taxa se poate achita şi online.
TAXA de salubrizare intră în vigoare începând cu 1 septembrie, iar SUPERCOM va asigura colectarea deșeurilor din județ până la stabilirea unui nou operator, în urma unei licitații. Tariful triplu (10 lei/pers.) și taxa de salubrizare sunt elemente care asigură „spatele” companiei SUPERCOM, care a preluat din mers sarcina VITALIEI și beneficiază din START de aceste mari avantaje.
Contractul cu SUPERCOM și obligațiile părților
Sunteti toti niste hoti
Nesimtiti nu stiu ce sa mai faca sa castige, pardon sa fure pe fata , sa prosteasca oamenii. Urat
Felicitari baiete! Gandesti clar, limpede si te exprimi cat se poate de coerent! Am intuit din start ca asta urmarea primarul: sa poata impune taxa de salubrizare si bistritenii sa nu comenteze. Este cat se poate de limpede ca majorarea pretului este nejustificata atata vreme cat acum se vor aduna mult mai multi bani! Nejustificata este si taxa de 10 lei la casela de la oras pe cand la sat se plateste 3 lei. Diferentele astea merg in bugetul PSD pentru acoperirea cheltuielilor de campanie!
Scandalos! Afacerea gunoaielor gestionata de PSD in Judetul Bistrita Nasaud pute urat. Prețul gunoiului, a evoluat în doar doi ani, de la cel mai mic din țară la cel mai mare. Inainte de contractul cu Vitalia, acest preț, era de la 3,5 lei si a ajuns la 6.82 lei, iar acum cu Supercom este de 9.90 lei. Este o dovada a modului defectuos în care a fost tratată și administrată problema salubrizării în județ și în municipiul Bistrița. Restul e prosteala.
Cel mai mare pret este suportat de către locuitorii municipiului Bistrița. Prin comparație,fata de tariful de 10 lei/persoană care a rezultat din toată procedura în municipiul Bistrița, la Târgu Mureș prețul este de 8,78 lei, la Cluj este de 8,38 lei, în condițiile în care anul trecut transportul se făcea de la Cluj la Oradea, la Zalău este de 5,99 lei! La Bistrița, în condițiile în care transportul se face la Tărpiu, prețul de aproape 10 lei este de-a dreptul scandalos.
Cred că ar trebui să vezi cum își triplezi tu traficul pe site, că de titluri ”bombă” și fără nimic concret ne-am săturat!
Copiez din articolul dv o fraza care ma pune pe ganduri si nu o inteleg, de aceea va cer sa explicati …….va rog =
************************************************************************************
„”Tariful triplu (10 lei/pers.) și taxa de salubrizare sunt elemente care asigură “spatele” companiei SUPERCOM…..””
**************************************************************************************
Adica cum vine , taxa si Tariful, sau numai o singura taxa , de 9,90 /persoana, respectiv 3 lei rural…………
Si o intrebare : Incepand de maine se va respecta programul de colectare agunoaielor ????????????????????????????????????????????