În perioada 1 ianuarie 2020 – 20 februarie 2021, la Primăria municipiului Bistrița au fost depuse un număr de 154 solicitări privind atribuirea unei locuinţe sociale. Consiliul Local Bistrița va dezbate în ședința ordinară din 28 aprilie un proiect de hotărâre care prevedere aprobarea listei de prioritate cu persoanele îndreptăţite să beneficieze de o astfel de locuință.
O comisie din cadrul Primăriei Bistrița a analizat solicitările depuse şi a întocmit lista de prioritate pentru anul 2021 cuprinzând persoanele îndreptăţite să beneficieze de o locuinţă socială. Pe această listă figurează:
De asemenea, a fost întocmită și o listă cu persoanele care, din diverse motive, nu îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de repartizarea unei locuințe sociale.
”La întocmirea listelor s-a ţinut cont de prevederile legale cu privire la accesul la o locuinţă socială în vederea închirierii şi modalitatea de repartizare a acestora, precum şi cele privind stabilirea criteriilor şi a ordinii de prioritate în funcţie de condiţiile de locuit ale solicitanţilor, numărul copiilor şi al celorlalte persoane care gospodăresc împreună cu solicitanţii, starea sănătăţii solicitanţilor sau a unor membri ai familiilor acestora, vechimea cererilor”, se arată în proiectul aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Bistrița.
După ce proiectul privind aprobarea listei de prioritate pentru anul 2021 va fi aprobat, primarul municipiului Bistriţa va emite dispoziţii de repartizare în ordinea stabilită în listă, în limita numărului şi structurii locuinţelor sociale disponibile în anul 2021.
În municipiul Bistrița au fost construite blocuri cu destinația de locuințe sociale în cartierele Viișoara și Subcetate.