Microîntreprinderile cu până la 9 angajaţi vor avea mai puţine sarcini administrative de îndeplinit, a anunțat deputatul PNL Diana Morar.
Potrivit parlamentarului, măsura vine în urma modificărilor la Codul Muncii adoptate în şedinţa de Guvern de miercuri.
”Astfel, fişa postului şi Regulamentul intern nu mai sunt obligatorii, iar sarcinile pe care le are angajatul îi pot fi transmise şi verbal. La solicitarea scrisă a angajatului, angajatorul are obligaţia de a transmite fişa postului în scris, cu specificarea atribuţiilor care îi revin. Angajatorului cu până la 9 salariaţi i se dă posibilitatea să ţină evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare angajat, în condiţiile stabilite cu aceştia prin acord scris. Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern modifică şi completează Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii)”, a precizat Diana Morar.
De prevederile acestei ordonanțe, prin care se reduce birocrația pentru angajatori, vor beneficia circa 445.000 de microîntreprinderi din țară.