Centrul de vaccinare drive-through din Bistrița, care funcționează în parcarea galeriei comerciale B1 Retail Park, pare a fi un real succes, peste 250 de bistrițeni alegând deja această variantă pentru a se vaccina împotriva COVID-19.
Potrivit informațiilor comunicate de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, în intervalul orar 08:00 – 13:00, au fost vaccinate un număr de 255 de persoane, majoritatea din municipiul Bistrița, fiind epuizate aproape 90 la sută din dozele de vaccin alocate acestei zile (288/zi).
În aceste condiții, autoritățile fac deja demersuri pentru a suplimenta numărul de doze, astfel încât să existe vaccin pentru toți cei care doresc să se imunizeze prin intermediul centrului drive-through din Bistrița.
Centrul, în care se administrează serul produs de compania Pfizer/BioNtech, va funcționa sâmbătă, 8 mai, până la ora 20:00, urmând să fie redeschis duminică, 9 mai, și să funcționeze în intervalul orar 08:00 – 20:00.
Persoanele care au ales această variantă pentru a se vaccina vor avea posibilitatea să facă rapelul tot într-un centru de acest fel, care va funcționa peste trei săptămâni în aceeași locație. De asemenea, pentru administrarea dozei de rapel, persoanele vaccinate pot merge la orice alt centru din județ și nu numai în care se administrează vaccinul Pfizer/BioNTech, cu condiția de a anunța centrul ales cu 72 de ore înainte.
ACTUALIZARE
Până la ora 15:00, un număr de 333 de persoane au fost vaccinate la centrul drive-through din Bistrița.
ACTUALIZARE
Până la ora 17:00, un număr de 413 persoane au fost vaccinate la centrul drive-through din Bistrița.
ACTUALIZARE 3
Până la ora 20:00, ora închiderii centrului drive-through din Bistrița, un număr de 492 de persoane au fost vaccinate, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.