Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit, duminică, la un eveniment rutier semnalat pe Bulevardul Republicii din municipiu.
”Un motociclist în vârstă de 28 de ani, din Rebrișoara, în timp ce se deplasa pe Bulevardul Republicii din municipiu, a surprins și accidentat o femeie de 64 de ani, din Bistrița, angajată în traversarea regulamentară a străzii. Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În cauză, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal, în cadrul căruia se efectuează cercetări cu privire la fapta de vătămare corporală din culpă, în vederea lămuririi modului de producere a accidentului rutier.