Noul manager al Centrului Cultural Municipal (CCM) ”George Coșbuc” Bistrița, Gavril Țărmure, care a câștigat recent concursul pentru această funcție, și-a preluat în mod oficial atribuțiile și pregătește programul cultural pe anul 2021, cu toate că bugetul dedicat activităților de acest fel a fost diminuat semnificativ.
Prezent într-o emisiune la postul local de televiziune AS-TV, Gavril Țărmure a vorbit despre viziunea sa din postura de manager al acestei instituții de cultură din subordinea Primăriei Bistrița.
”În urmă cu câteva zile, am fost instalat în funcție la Centrul Cultural Municipal și, timid, dar categoric, începem să intrăm într-un exercițiu managerial normal, deși încă timpurile nu s-au normalizat sută la sută. Să sperăm că vom trece și peste perioada aceasta specială care te forțează să faci lucrurile cu un foarte serios coeficient de provizorat. În toate domeniile cred că activitatea a fost desfășurată cu frâna de mână trasă, în toate domeniile vieții noastre au fost probleme determinate de această pandemie. Cu speranța că se va sfârși cât de curând și că vom putea să normalizăm toată activitatea noastră și toate relațiile pe care le avem cu terți, cu încredere că va fi iarăși bine din acest punct de vedere, vom susține un program managerial care a fost într-un fel aprobat de Consiliul Local, dar și aici lucrurile sunt determinate de situația pandemică. Prin urmare, din păcate, deocamdată facem lucrurile pe cât e posibil”, a spus Gavril Țărmure în emisiunea ”Impact” de la AS-TV.
Managerul CCM Bistrița a precizat că bugetul centrului a fost diminuat semnificativ față de anii trecuți și, în ceea ce privește personalul, contrar zvonurilor, afirmă că nu și-a pus în plan să facă disponibilizări.
”Nu am spus niciodată că voi rade unele departamente, unele servicii. Nici vorbă! Din contră, noi vrem să consolidăm acolo și să conferim consistență mai semnificativă și mai relevantă programelor culturale. Bugetul este diminuat semnificativ. În ceea ce privește personalul, la sfârșitul anului trecut, deci înainte de a ajunge eu acolo, au fost pensionate sau disponibilizate 15 sau 16 persoane. Astfel, un procent de 25 spre 30 la sută din personal a fost disponibilizat. Apoi, în ceea ce privește programul minimal de evenimente culturale, dacă până la venirea mea bugetul era de 25 -35 – aproape 40 de milioane de lei, acum avem în total un buget de până la 500.000 de lei, deci cam 100.000 de euro pe tot anul”, a adăugat Gavril Țărmure.
Sursa citată a explicat că programul său managerial a fost întocmit în baza bugetelor de care instituția a beneficiat anii trecuți, dar a fost nevoit să refacă programul după ce bugetul pe anul 2021 a fost aprobat de Consiliul Local Bistrița.
”Programul minimal de evenimente culturale l-am alcătuit în conformitate cu o medie a bugetelor din ultimii 3 ani, dar a trebuit să îl refac în conformitate cu bugetul aprobat. Să sperăm că vor fi rectificări și lucrurile se vor normaliza. Ambițiile ne sunt mari, dar puterea mică. (…) Dacă vrei să faci un program de stagiune teatrală permanentă în oraș, dacă vrei să faci evenimente punctuale și dedicate unor sărbători de mare amploare, atunci ai nevoie de un anumit buget, de o anumită susținere, chiar dacă nu te lăfăi în bunăstare și opulență. E necesar să asigurăm niște costuri pentru bunul mers al lucrurilor pe care le ai în intenție. Adică nu poți să chemi cei mai buni artiști din România și să vorbești la cantina nu știu care ca să îi duci la masă sau să le dai un onorariu pentru care nu s-ar deplasa din București, Timișoara sau Cluj. Lucrurile trebuie să fie realizate la modul decent”, a completat Țărmure.
Întrebat ce schimbări are de gând să facă în interiorul instituției, Gavril Țărmure a afirmat că, deși nu intenționează să facă disponibilizări, va face o evaluare a angajaților.
”Trebuie să vedem cât sunt de buni cei care sunt. Vom face o evaluare a competențelor profesionale ale fiecărui angajat, mai ales că, în situația unor instituții de spectacole, contractul este pe stagiune, deci este anual. Tu poți să faci o verificare a competențelor oamenilor angajați, iar dacă ordonatorul principal de credite – Primăria Bistrița – consideră că sunt prea mulți, poate să îmi spună să reduc”, a adăugat sursa citată.
Managerul Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița susține că instituția are sub 60 de angajați.
În ceea ce privește programul cultural pe anul 2021, Gavril Țărmure este de părere că lucrurile trebuie echilibrate.
”Nu poți să te izolezi doar în manifestări tradiționaliste sau, și mai rău, de folclor nou, dar nici nu poți să impui un tip de cosmopolitism total în care să nu mai știm care este identitatea noastră. Deci lucrurile trebuie echilibrate și manifestările să fie de așa natură încât să fie și expresia spiritualității românești, țărănești, care constituie originea culturii românești, și să fie și lucruri care țin de cultura și de civilizația europeană pentru că trăim într-un oraș. Neexistând instituții artistice profesioniste, noi avem obligația să punem la dispoziția publicului din orașul nostru, mai ales a celui tânăr, posibilitatea de a beneficia de acest tip de artă, de acest tip de cultură”, a mai adăugat managerul CCM Bistrița.
Unul dintre proiectele pe care Gavril Țărmure le are în plan pentru perioada imediat următoare este de a înființa un club de jazz la Bistrița.
Emisiunea ”Impact” de la AS-TV, moderată de jurnalistul Cristian Berari, poate fi urmărită integral mai jos:
Noul manager al Centrului Cultural Municipal (CCM) ”George Coșbuc” Bistrița, Gavril Țărmure a fost prezent în emisiunea ”Impact” de la AS-TV, moderată de „Berari pricepuți” (In finalul articolului jurnalistul Cristian Berari apare cu numele Cristina Berari)
Lăsând gluma deoparte, Gavril Țărmure spunea că nu poți să te izolezi doar în manifestări tradiționaliste sau, și mai rău, de folclor nou, dar nici nu poți să impui un tip de cosmopolitism total în care să nu mai știm care este identitatea noastră. Se impune deci o echilibrare prin inclinarea balantei spre un tip de cultură urbană care definește comunitatea unui oraș. Aceasta presupune nu doar un șir de evenimente, ci și construirea unei conștiințe urbane și a unui parteneriat între public și autoritățile locale. Chiar dacă momentan nu există instituții artistice profesioniste, conducerea CCM are obligația să pună la dispoziția publicului din oraș mai ales a celui tânăr, posibilitatea de a beneficia de acest tip de cultură urbană.