Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege inițiat de deputatul PNL Diana Morar, a anunțat parlamentarul bistrițean.
”Camera Deputaților a adoptat primul meu proiect de lege: începând din 1 ianuarie 2022, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători iar recursurile în format de 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel”, a precizat Diana Morar.
Potrivit deputatului, acest proiect face parte din seria celor care vin să repare legile justiției modificate în timpul guvernării PSD și are ca scop revenirea la soluția legală conformă realității sistemului judiciar din România.
”Schemele de personal nu permit la acest moment configurarea completurilor de judecată în apel în formulă de 3 judecători, fără ca această măsură să nu afecteze și să chiar să blocheze organizarea şi funcţionarea instanţelor de judecată și, implicit, actul de justiție. Termenul de intrare în vigoare este 1 ianuarie 2022 deoarece aplicarea soluției completului format din 3 judecători a fost suspendată până la 31 decembrie 2021 inclusiv”, a mai explicat sursa citată.
Inițiativa va merge la Senat, care este for decizional în cazul acestui proiect.