O expoziție dedicată fenomenului emigrării în America la începutul secolului al XX-lea, intitulată ”Și-am plecat … spre Eldorado”, a fost deschisă, vineri, la sediul Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud și va putea fi vizitată până pe 1 septembrie, cu respectarea măsurilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus.
Vernisajul expoziției ”Și-am plecat…spre Eldorado” a avut loc în prezența conducerii instituției, dar și a altor reprezentanți ai instituțiilor publice, printre care prefectul județului, Stelian Dolha, și primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.
”Fenomenul emigrării în America la începutul secolului al XX-lea a fost un fenomen amplu, care, din păcate, a fost foarte puțin cercetat. (…) Documentele expuse fac parte din două fonduri importante pe care le dețin Arhivele Naționale din Bistrița-Năsăud – Prefectura județului Năsăud, unde regăsim documentele de emigrare – pașapoarte, cereri -, dar și fondul Aurora. (…) Ne bucurăm că acest fond documentar s-a păstrat în integralitate. Mare parte este constituit din corespondența unor emigranți, iar corespondența este emoționantă, fiindcă găsim informații despre viața din America, dar și informații despre ce se întâmpla acasă. (…) Fenomenul, așa cum am spus, a fost amplu și l-am identificat atât la români, dar și la sași, maghiari și evrei. A fost un fenomen și la nivelul Transilvaniei, și la nivelul Europei”, a declarat dr. Cornelia Vlașin, șeful Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud.
La rândul său, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a subliniat că această expoziție ”conturează istorii mai puțin cunoscute”.
“Inițiativa Direcției Județene a Arhivelor, a doamnei Cornelia Vlașin, ne propune o adevărată călătorie în timp, către vremurile în care străbunicii și stră-străbunicii noștri porneau în migrație către Tărâmul Făgăduinței, America. Se cunosc destul de puține lucruri despre acest adevărat fenomen, deși istoriile familiale ale multora dintre noi sunt pline de astfel de istorisiri fascinante, de povești ale unor străbunici plecați să strângă bani ca să se întoarcă cu ei, acasă la familie. Toate aceste documente, fotografii, extrase din presa timpului de aici și de peste ocean conturează istorii mai puțin cunoscute și o imagine de ansamblu despre o perioadă fascinantă, pe care cei de la Arhive ne invită să o cunoaștem împreună”, a precizat prefectul Stelian Dolha.
Totodată, primarul Ioan Turc a apreciat efortul de recuperare și de conservare a memoriei colective și consideră că demersul conducerii Serviciului Județean al Arhivelor Naționale este unul lăudabil.
”Activitatea Arhivelor Naționale e una de substanță. Efortul de recuperare și conservare a memoriei colective este extrem de important pentru orice națiune civilizată și pentru orice comunitate care se respectă. Plecarea ardelenilor în Statele Unite e un fenomen cunoscut, parte a fenomenului central-european. (…) O asemenea expoziție, în zilele noastre, când asistăm la cel mai mare exod al românilor din istoria acestui pământ, are totuși o semnificație deosebită. (…) Să dea Dumnezeu să facem expoziții despre rădăcinile noastre mai multe decât despre ceea ce știm că s-a întâmplat”, a spus primarul Ioan Turc.
Expoziția, care dezvăluie povești despre viața românilor emigrați în America de la începutul secolului XX, este deschisă publicului până la data de 1 septembrie și poate fi vizitată în intervalul orar 08:30-16:30.