Spitalul Județean de Urgență Bistrița face ultimele demersuri pentru a obține acreditare de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru heliportul amenajat pe terasa superioară a unității medicale, a anunțat managerul Gabriel Lazany.
După ce a angajat personal care să asigure funcționarea heliportului, întreaga echipă care va deservi heliportul a participat la cursuri de instruire.
”Ne apropiem de ultima etapă a pregătirii dosarului de certificare a heliportului SMURD al Spitalului Județean de Urgență Bistrița. În calitate de manager și administrator al heliportului, m-am deplasat la București cu întreaga echipă de deservire a acestuia pentru a participa la cursurile speciale de instruire”, a precizat Gabriel Lazany.
După finalizarea procedurii de instruire, conducerea SJU Bistrița va depune documentația de acreditare a heliportului la Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
”Probabil, la sfârșitul săptămânii viitoare, vom încerca să depunem documentația la Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Conform prevederilor legale, Autoritatea Aeronautică Civilă Română are un termen foarte lung de acreditare. Dosarul de acreditare ar trebui finalizat într-un termen de 120 de zile, asta ar însemna încă 4 luni, dar sperăm să nu fie nevoie de un termen așa de lung. Mai mult, nu cred că există o încărcătură așa de mare pe zona de acreditare a heliportului. Sperăm ca procedura de acreditare să meargă mult mai repede și sfârșitul lunii iunie să ne prindă cu heliportul funcțional, dar acest lucru nu mai depinde de mine”, a adăugat Lazany.
Reamintim că realizarea heliportului pe terasa superioară a Spitalului Județean de Urgență Bistrița a presupus o investiție de 1,5 milioane de euro, sumă asigurată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.