Primăria municipiului Bistriţa, prin Direcţia Educaţie, Turism şi Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc”, a marcat ”Ziua Internaţională a Copilului”, prin organizarea a două reprezentaţii de teatru de păpuşi susţinute de către actorii trupei de teatru „Alexandru Misiuga”.
Astfel, la data de 1 iunie, începând cu ora 10:00, cei mici au urmărit spectacolele „Capra cu trei iezi” şi „Povestea lui Repezilă”, au cântat şi s-au bucurat alături de personajele preferate.
Manifestările dedicate Zilei Copilului au continuat în Parcul Municipal unde prichindeii au desenat pe asfalt, au primit baloane şi bomboane.
De asemenea, organizatorii au pregătit surprize și pentru copiii din localitățile componente. În săptămâna 7-11 iunie, ”Caravana Copilăriei” va poposi la școlile și grădinițele din localitățile componente, iar cei mici vor avea parte de numeroase activități distractive și cadouri.