Un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistriţa-Năsăud este cercetat, sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la contrabandă şi abuz în serviciu într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni de contrabandă cu ţigări şi alcool, informează Direcția Generală Anticorupție.
”În cauză, la data de 8 iunie, poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa – Năsăud, sub coordonarea procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Nasăud, au pus în executare patru mandate de percheziţie (dintr-un total de 36), din care două la domiciliul şi locul de muncă al unui poliţist din cadrul Postului de Poliţie Rodna – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării fără a fi supuse marcării, contrabandă, evaziune fiscală, eliberarea pentru consum, deţinere în afara antrepozitului fiscal şi transportul, oferirea spre vânzare sau vânzarea de produse energetice şi abuz în serviciu”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție.
La finalizarea percheziţiilor, lucrătorii de poliţie judiciară ai DGA au pus în executare mandatul de aducere a celui în cauză la sediul structurii de parchet, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Cluj, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Cluj şi Serviciului Acţiuni Speciale Botoşani, respectiv Braşov.