Un nou sezon estival s-a deschis la Băile Figa, turiștii care aleg complexul balnear din apropierea orașului Beclean având la dispoziție facilități diverse de petrecere a timpului liber.
”Astăzi am deschis sezonul la Băile Figa. Toate facilitățile din parcul balnear sunt puse la dispoziția turiștilor. Datorită timpului nu tocmai favorabil avem o piscină – cea mai mare din complex – încălzită la 30 de grade. Sigur, avem pregătite și toate celelalte facilități – apele sărate, nămolul, râul leneș, toboganele – toate sunt funcționale. Cel mai mare tobogan este și el pe circuitul apei încălzite. Mai mult decât atât, de la 1 iulie va fi activ și transportul public în comun cu autobuze electrice, care va aduce foarte ușor turiștii la Băile Figa, atât locuitori ai orașului Beclean, cât și turiști veniți din alte zone. În plus, avem finalizate pistele de biciclete în tot orașul. Dintr-un total de 15 km avem finalizați 10 km, ceea ce este iarăși o facilitate. De asemenea, avem în achiziție și propriile biciclete și este posibil ca în acest sezon să punem la dispoziție și posibilitatea închirierii unei biciclete”, a declarat primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.
Potrivit primarului, în complex sunt asigurate toate măsurile impuse în context pandemic și este posibil ca aici să funcționeze și un punct de vaccinare împotriva COVID-19.
”Am luat toate măsurile impuse, asigurăm inclusiv măsurile de distanțare și tot ce trebuie. O limitare a numărului de persoane care vor putea intra în complex nu se impune, asta pentru că stațiunea se întinde pe o suprafață de 15 hectare. Totodată, am purtat discuții cu Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud și, în momentul în care fluxul de turiști se va stabiliza, vom organiza un loc de vaccinare, astfel încât să contribuim și noi la imunizarea populației, a turiștilor care vor dori să se vaccineze”, a completat Nicolae Moldovan.
În ceea ce privește tarifele percepute la Băile Figa în acest sezon, acestea pot fi consultate în tabelul de mai jos:
Însă, deși Complexul Balnear Băile Figa oferă diverse facilități, lucrurile nu se vor opri aici, administrația locală din Beclean pregătind noi investiții, în așa fel încât stațiunea să devină o opțiune pentru turiști pe tot parcursul anului.
”Toate facilitățile existente aduc deja plus valoare, dar turiștii vor putea vedea și noua perspectivă a Băilor Figa. Noi ne pregătim deja pentru sezonul friguros și vom avea centre care vor oferi turiștilor posibilitatea să revină la Băile Figa și pe timp de iarnă, adică încercăm să oferim facilități 12 luni din 12. Acesta este ultimul sezon cu un timp limitat, adică până în septembrie. De anul viitor nu mai vorbim de sezon estival, ci vorbim de toată perioada anului. Turiștii vor putea să își facă rezervări pe tot parcursul anului, ceea ce este un mare plus. Odată ce vom avea sezon tot anul, vom rescrie turismul în stațiune”, a adăugat primarul din orașul Beclean.
Parcul Balnear Băile Figa a fost inaugurat în iulie 2010. Stațiunea se întinde pe 15 hectare și este așezată într-o depresiune înconjurată de păduri, la doar 3 km de orașul Beclean.
Complexul este administrat de Primaria oraşului Beclean, instituție care de-a lungul anilor a făcut demersuri și a implementat noi proiecte pentru dezvoltarea Parcului Balnear astfel încât să răspundă cât mai mult cerintelor turiștilor.
În plus, Parcul Balnear Băile Figa se află printre primele trei destinații de excelență din România în ceea ce privește turismul de sănătate și relaxare.
Mai multe fotografii de la Băile Figa găsiți pe pagina de Facebook Instants4ever: