Tănăr prins în timp ce încerca să copieze la examenul pentru permisul auto

Un tânăr din Bistrița-Năsăud s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în timp ce încerca să copieze la proba teoretică a examenului pentru obținerea permisului de conducere. 

În data de 1 iulie 2021, în jurul orei 10:00, în sala pentru susținerea probei teoretice a examenului auto din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, un tânăr a fost depistat având asupra sa mijloace tehnice audio-video de comunicare la distanță. Prin aceste mijloace, tânărul ținea legătura cu o persoană din afara clădirii pentru a primi ajutor la alegerea răspunsurilor din cadrul testului”, a anunțat Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate de Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE

Direcția Generală Anticorupție a transmis un comunicat de presă în legătură cu acest caz:

”La data de 1 iulie 2021, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au realizat prinderea în flagrant a doi bărbați, un instructor auto și un candidat la obținerea permisului de conducere auto, în timp ce primul îl ajuta pe al doilea să promoveze proba teoretică în vederea obținerii acestui permis. În fapt, în această dimineață, cu ocazia susținerii examenului de obținere a permisului de conducere auto, lucrătorii S.R.P.C.I.V. Bistrița-Năsăud s-au sesizat cu privire la comportamentul unui instructor auto. Imediat situația a fost semnalată polițiștilor D.G.A. – S.J.A. Bistrița-Năsăud care au intervenit conform procedurii legale. Astfel, s-a constatat că modalitatea de fraudare a examenului auto consta în folosirea unui sistem audio-video de transmitere la distanță. Pentru a beneficia de acest “ajutor”, candidatul la obținerea permisului de conducere a oferit instructorului auto suma de 3.000 de lei, bani pe care i-a dat anterior probei de examinare. În cauză, procurorul a dispus ca cercetările să fie continuate față de cei doi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, respectiv cumpărare de influență”.

error: Content is protected !!