Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri Bistrița-Năsăud și principalul operator al serviciului de salubrizare Supercom SA au început o campanie de combatere a fenomenului depozitării ilegale a deșeurilor și de conștientizare a populației cu privire la riscurile poluării cu deșeuri.
”Am început campania de conștientizare derulată de A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom cu privire la situația reală din județul nostru în ceea ce privește poluarea cu deșeuri a apelor și a zonelor verzi. Dorim să tragem un semnal de alarmă pentru a-i face pe oameni conștienți de pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătatea noastră și a copiilor noștri poluarea cu deșeuri. Mesajul principal al campaniei este ”Io zic că-i de-ajuns!” – o declarație a tuturor celor care iubesc natura, respectă mediul înconjurător și doresc să trăiască într-un județ curat”, precizează directorul executiv al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae.
În cadrul campaniei vor fi amplasate panouri stradale în tot județul, vor fi personalizate inclusiv mijloacelor de transport în comun, vor fi distribuite diverse materiale de informare și vor fi organizate acțiuni de conștientizare și în școlile din județ.
”O altă temă a campaniei va fi orientată pe informarea cetățenilor cu privire la modul în care trebuie făcută colectarea selectivă corectă a deșeurilor reciclabile, și va fi construită în jurul mesajului ”Haideți să le punem pe toate la locul lor!”. Ne dorim ca cetățenii din Bistrița-Năsăud să se alăture eforturilor noastre de a avea un județ curat, de a proteja natura și de a reduce poluarea prin colectarea selectivă a deșeurilor”, a completat Cristian Niculae.