Un accident rutier care s-a soldat cu rănirea unei persoane s-a produs duminică în localitatea Șanț.
„Conform primelor date, un bărbat de 49 de ani, din localitatea Șanț, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, a acroșat gardul unui imobil, după care s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
La fața locului au intervenit și echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
„Pompierii au găsit la locul accidentului patru victime, dintre care una singură, bărbat în vârstă de aproximativ 49 de ani, care prezintă traumatism cranian cerebral și traumatism la un membru superior. Victima a fost transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare. Celelalte victime au refuzat transportul la spital„, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii din Sângeorz-Băi efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud/IPJ Bistrița-Năsăud