La începutul lunii august, Asociația Culturală ”Bistrița Medievală” organizează prima ediție a ”Festivalului de arte vechi”, un eveniment prin care bistrițenii vor avea ocazia să participe la concerte de muzică veche, expoziții de pictură de inspirație săsească, ateliere și târg de meșteșuguri vii, în vreme ce dansurile medievale vor anima centrul istoric al orașului.
„În perioada 6-8 august, publicul larg se va putea delecta cu trei concerte de muzică veche, avându-i ca protagonişti pe Nicolae Szekely la lăuta renascentistă, archlute şi chitara barocă, Norbert Töttösy în cadrul concertului de inaugurare al sistemului pneumatic proaspăt renovat şi extins al orgii Bisericii Romano-Catolice ‘Sfânta Treime’ Bistriţa, recitalul grupului Huniai Cantores, ce va avea loc la foişorul din Parcul Municipal, iar grupul de dansuri Nosa va anima centrul vechi al Bistriţei”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației ”Bistrița Medievală”.
Evenimentul se bucură și de sprijinul Asociației „Produs în Bistrița-Năsăud”, cu ajutorul căreia artistul plastic Silvia Togorean va vernisa, în data de 6 august, la Casa Argintarului din Bistrița, o expoziție personală de pictură tradițională săsească.
De asemenea, pe toată perioada festivalului, 6 – 8 august, pe Pietonalul Liviu Rebreanu se va desfășura un târg de meșteșuguri vii.
Pentru recitalurile Nicolae Szekely și Norbert Töttösy, dar și pentru vernisajul expoziției și atelierele de pictură ale Silviei Țogorean, numărul de locuri este limitat, astfel că odoritorii sunt rugaţi să îşi anunţe din timp intenţia de a participa la aceste evenimente. Participanții la evenimente vor respecta măsurile în vigoare privind prevenirea răspândirii Covid-19.
Festivalul este organizat de Asociaţia Culturală „Bistriţa Medievală” printr-un proiect cofinanţat din bugetul local al municipiului Bistrița pe anul 2021.
Programul complet al festivalului poate fi consultat mai jos:
Motto:
„Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.”
( Adrian Păunescu- Adio, mamă patrie, adio! -)
Nimic nu suntem in stare să ducem la capăt. Mereu o luăm de la zero in toate domeniile. Până si in privinta festivalurior. In anul 2007 la sfârşitul lunii iunie avea loc prima editie a Serbărilor Bistriţei Medievale, festival organizat de Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală. In anul 2019 Zilele Medievale ale Bistriţei au fost incluse în cadrul Târgului Mare al orașului de la sfârsitul lunii august. Iată că acum o luăm din nou de la capăt cu prima editie a Festival de arte vechi la Bistrița, organizat pe 6-8 august 2021.
Ar fi nevoie de mai multă consecventă si stabilitate. Dupa cum se stie, in anul la 1353 orasul Bistrita a primit din partea regelui ungariei Ludovic de Anjou, dreptul de a organiza anual in luna august targul de 15 zile cunoscut in partea locului sub numele de BULGIUL si care s-a tinut aproape fara intrerupere pana prin anii 1970. Ar merita sa fie reluata traditia organizarii BULGIULUI ANUAL de 15 zile in a doua parte a lunii august , evident adaptat la zilele noastre. Un astfel de targ ar putea aduce beneficii de ordin economic, cultural, turistic intr-un oras care si asa nu se bucura de prea multe evenimente. Sa nu uitam ca Bulgiul Anual era renumit si prin balurile ce se organizau la Bistrita cu acest prilej. Prin urmare, anul acesta ar fi cea de-a 660-a editie (cu intermitente) a BULGIULUI. Daca s-ar relua aceasta traditie, organizand anul acesta târgul de vara in locatia fostului Obor de la Viisoara, (Heidenfeld) iar acest lucru s-ar putea face impreună cu camera de comert si cu directia agricolă, care ar putea să initieze si o expozitie de masini si utilaje agricole. Aceste standuri expozitionale ar putea fi organizate inafara perimetrului pietei Heidenfeld, bunaoara in incinta poligonului auto din vecinatate. Ar fi un bun prilej si pentru hotelurile din oras sa beneficieze de o cerere mai consistenta. Fara indoială si cultura bistriteană ar putea fi beneficiară a organizarii BULGIULUI ANUAL, prin includerea in programul celor 15 zile a unor manifestari culturale traditionale, inclusiv a Serbărilor Bistritei Medievale.