Programul de construire de creșe noi, lansat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, este gata de implementare, a anunțat ministrul Cseke Attila.
Cseke Attila a subliniat că au fost prezentate proiectele tip, au fost elaborate studiile de fezabilitate, a fost modificată normativa de reglementare a construcțiilor de creșe, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobați, în această săptămână, de comisiile de specialitate. Astfel, primele cereri de finanțare pot fi analizate și avizate în următoarele săptămâni.
”Vom aproba primele cereri de finanțare, după care vor putea fi demarate procedurile de achiziție publică pentru a identifica constructorii. Astfel, construcția primelor creșe va putea începe. Ne dorim să avansăm vizibil, să sporim considerabil numărul creșelor, la nivel național, în timpul mandatului guvernului actual, având în vedere lipsa acută de locuri în creșe și angajamentul făcut de executiv în acest sens”, a declarat ministrul.
Până acum, ministerul a primit 128 de cereri de finanțare pentru construirea unor creșe noi de la primării din toată țara.
”Necesitatea este evidentă, având în vedere că România se află pe ultimul loc în Uniune în ceea ce privește numărul de locuri disponibile în creșe, iar administrațiile publice locale au identificat această nevoie la nivelul comunităților. Totodată, aprobarea primită de la comisiile de specialitate arată că acest program de construire de creșe este unul viabil și bine pregătit. Invităm administrațiile publice locale, care încă nu au depus cereri, să facă demersurile necesare”, a adăugat ministrul Cseke Attila.
Totodată, există și un acord al coaliției de guvernare privind finanțarea funcționării creșelor după construire. Aceste costuri vor fi preluate de la autoritățile locale la guvern, a conchis ministrul.
Din bugetul național, dar și din fonduri europene, prin PNRR, au fost alocate 230 de milioane de lei pentru construirea de creșe noi, a amintit ministrul. Acesta a adăugat că informațiile necesare întocmirii cererilor de finanțare se află pe pagina ministerului și a Companiei Naționale de Investiții.
În ceea ce privește municipiul Bistrița, administrația locală a anunțat că intenționează să construiască 3 creșe noi, pentru care a identificat deja locațiile și a depus solicitările de finanțare.