Guvernul a aprobat măsurile de relaxare a restricţiilor valabile de la 1 august, a anunţat, miercuri, premierul Florin Cîţu.
„Am aprobat măsurile de relaxare a restricţiilor de la 1 august. Relaxare este un cuvânt puternic astăzi, pentru că nu se relaxează foarte mult aceste măsuri, multe dintre ele sunt menţinute, dar aş menţiona activităţile cultural-artistice şi de divertisment organizate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane în localităţile cu incidenţă mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori. Condiţie foarte importantă – participanţii trebuie să fie vaccinaţi, trecuţi prin boală sau testaţi„, a precizat premierul Florin Cîţu.
El a spus că vor fi permise competiţiile sportive în spaţii închise sau deschise cu spectatori până la 75% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanțe de minim un metru între persoane şi dacă incidenţa în localitate este mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori.
„Activităţile din baruri, cluburi, discoteci şi săli de joc până la capacitatea maximă a spaţiului permisă în intervalul orar 5,00 – 2,00, în cazul în care incidenţa este mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori. Nu s-a schimbat ora 2,00, în cazul în care incidenţa este sub sau egală cu 2 la mie„, a adăugat prim-ministrul.
Totodată, secretarul de stat Raed Arafat a completat că pentru aplicarea măsurilor de relaxare de la 1 august a fost stabilit un nou prag de incidenţă a cazurilor de COVID-19 cumulate la 14 zile de 2 la mia de locuitori, faţă de 3 la mie cum era până în prezent.