Patru persoane au fost implicate, joi, într-un accident rutier produs pe DJ 171, pe raza localității Ilișua. Trei dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, potrivit informațiilor comunicate de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs după ce două autovehicule au intrat în coliziune.
”Astăzi, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean au intervenit la un accident rutier în Ilișua, pe Drumul Județean 171. Din primele verificări, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani din Dobric, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 32 de ani din Dumbrăvița. În urma impactului a rezultat rănirea celor doi șoferi cât și a unui pasager de 16 ani din Beclean, care se afla în primul autoturism și rănirea unei femei de 32 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Cele trei persoane rănite au fost transportate la spital.
”La locul accidentului au fost găsite patru victime, conștiente și cooperante, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani. O victimă, bărbat a fost găsită blocată în autoturism, a fost extrasă în cel mai scurt timp și predată echipajului medical cu dureri toracice. Alte două victime un bărbat și o femeie au avut nevoie de îngrijiri medicale. Trei victime au fost transportate la spital, a patra a refuzat transportul”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii urmează să stabilească cauzele și modalitatea producerii accidentului rutier, desfășurând cercetări în cadrul unui dosar penal.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud