Înainte de debutul sezonului rece, Primăria Bistrița va închide Piața Decebal cu panouri sandwich și va monta sisteme de încălzire, în așa fel încât comercianții să aibă parte de condiții mai bune pentru desfășurarea activității, a anunțat primarul Bistriței, Ioan Turc.
Edilul a făcut această precizare joi, în timpul ședinței Consiliului Local Bistrița, răspunzând la o interpelare venită din partea consilierului PMP Oana Săcălean.
”Domnule primar, a trecut o iarnă de mandat, dar comercianții din Piața Decebal au fost nevoiți să caute soluții să nu le înghețe marfa. Trece și vara, perioadă în care comercianții au fost nevoiți să caute iar soluții ca să nu li se strice marfa. Vă întreb, domnule primar, până când comercianții din Piața Decebal trebuie să caute soluții de supraviețuire și care vor fi măsurile concrete pe care le veți lua pentru iarna viitoare, astfel încât producătorii să își vândă produsele într-un mod civilizat?”, a întrebat consilierul Oana Săcălean.
Ioan Turc a dat asigurări că iarna aceasta comercianții vor avea parte de condiții mult mai bune, în bugetul local pe anul acesta fiind prevăzută suma de 50.000 de lei pentru intervenții în Piața Decebal.
”Iarna trecută am intenționat să închidem piața – pe o formulă simplă, cu panouri sandwich – și să montăm niște aparate pentru aer cald. Nu s-a putut pentru că, în context pandemic, asta ar fi însemnat să închidem piața cu totul. Dacă țineți minte, au existat hotărâri ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență care au stabilit că piețele închise se închid cu totul. De aceea, la solicitarea oamenilor din piață, am renunțat să mai închidem piața, tocmai pentru ca aceștia să își poată desfășura activitatea în continuare. Pentru acest an, pe buget am prins suma de 50.000 de lei pentru închiderea pieței și montarea unor sisteme pentru încălzire. Acest lucru se va face înspre toamnă – iarnă, nu înainte, pentru că acest sistem este unul provizoriu, iar oamenii din piață nu doresc închiderea pieței decât înainte de debutul sezonului rece. Este o lucrare care nu ar urma să ne ia foarte mult timp, adică se va putea face într-un termen scurt și vă asigur că acest lucru se va întâmpla atunci când va fi momentul”, a răspuns primarul Ioan Turc.