La sfârșitul lunii iunie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud erau înregistrați 4.224 de șomeri (din care 2.120 femei), rata șomajului fiind de 3,22 %.
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,28 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scadere cu 0,06 puncte procentuale.
Potrivit AJOFM Bistrița-Năsăud, din totalul de 4.224 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Bistriţa – Năsăud, 1.792 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.432 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.800 șomeri provin din mediul rural și 1424 sunt din mediul urban.
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Bistriţa – Năsăud (29,60 %), urmat de cei cu studii liceale (26,98 %), primare (18,14 %), profesionale (18,14 %), universitare (5,58 %), iar 1,56 % au absolvit învăţământul postliceal. Șomerii cu nivel de instruire primar şi mediu reprezintă 94,42 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 5,58 %.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 704 persoane foarte greu ocupabile, 1.695 greu ocupabile, 1.067 mediu ocupabile, iar 758 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Bistriţa – Năsăud.