Mamele cu posibilităţi materiale reduse ar putea beneficia de tichete sociale de 2.000 de lei pentru un nou-născut

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică un proiect care va reglementa modul prin care vor fi acordate trusourile pentru nou-născuți, de care vor beneficia mamele cu posibilități materiale reduse.

Potrivit propunerii, sprijinul financiar, constând în tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei/nou-născut, va fi susținut din fonduri europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) și va putea acoperi achiziția de alimente, scutece, îmbrăcăminte sau articole sanitare și medicale pentru mamă și copil.

Tichetele se vor acorda în primele 3 luni de la naștere, după cum urmează:

  • mamelor cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
  • mamelor din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei mamelor minore;
  • mamelor care se află în situație de risc (exemplu: persoanele cu dizabilități);
  • mamelor aflate temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, violenței domestice, persoane dependente, etc.) și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate (exemplu – fără locuință;
  • mamelor care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile.

Tichetele sociale/cardurile vor putea fi utilizate la comercianții parteneri înscriși în program.

În urma adoptării Hotărârii de Guvern, MIPE va fi în măsură să înceapă derularea proiectului, iar trusourile pentru nou născuți vor ajunge la beneficiarii care au cea mai mare nevoie de acest sprijin. Ajutoarele vor fi distribuite utilizând mijloace electronice moderne și, cel mai important, vom utiliza un flux de lucru deja funcțional, cu rezultate foarte bune”, a declarat , secretarul de stat Cătălina Bădoiu, coordonator Direcția Implementare POAD.

Proiectul de HG poate fi consultat aici https://mfe.gov.ro/informatii-de-interes-public/acte-normative-in-consultare-publica/.

Propunerile și recomandările pot fi transmise până la data de 12 august 2021, la adresa de email acte.normative@mfe.gov.ro.

error: Content is protected !!