În această după-masă, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident de circulație produs pe Drumul Național 17, în cartierul Viișoara.
”Un motociclist de 30 de ani din Bistrița ce se deplasa pe direcția Bistrița către Beclean a intrat în coliziune cu un biciclist de 66 de ani din aceeași localitate care a pătruns pe partea carosabilă. Din accident a rezultat rănirea motociclistului”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor aspectelor, în cadrul unui dosar penal.