Primarul Ioan Turc s-a plimbat prin Pădurea Codrișor, alături de Florin Chereji, Marius Bălan și Silvian Crăciun. Cu această ocazie, Turc a declarat că singura șansă pentru amenajarea acestei zone o reprezintă banii europeni.
„Am acceptat invitația domnilor Florin Chereji, Marius Bălan și Silvian Crăciun de a lua la pas Pădurea Codrișor, un prilej să discutăm la fața locului despre oportunitățile de amenajare a acestui perimetru pentru iubitorii de natură.
Un proiect pe fonduri europene va face din Pădurea Codrișor un areal mai accesibil, cum era chiar și acum aproape 100 de ani, când primul primar român al Bistriței, Corneliu Mureșan, montase bănci în anumite puncte din pădure, din care astăzi au mai rămas câteva relicve.
Marcarea traseelor pentru plimbări sau mici drumeții va fi continuată cu alte facilități de recreere, pentru a avea o pădure-parc în adevăratul sens al cuvântului. Până când acest obiectiv va prinde viață, le mulțumesc pentru implicare celor 3 corifei ai ecologismului, dar și unor harnici cicliști bistrițeni, datorită cărora Pădurea Codrișor este încă primitoare și potrivită pentru o evadare, chiar și pe două roți, din aglomerația urbană.” – a postat Ioan Turc.