Bistrița-Năsăud, sub cod galben de ploi și vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică valabilă până miercuri dimineața în mai multe județe din țară, inclusiv Bistrița-Năsăud.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 august, ora 12:00 – 25 august, ora 10:00, ”în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local în  Banat, Maramureș și la munte, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp”.

Pe de altă parte, în intervalul 24 august, ora 14:00 – 24 august, ora 22:00, județele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi se află sub avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.

”În intervalul menționat, în jumătatea nordică a Moldovei vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 60…80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp”, precizează ANM. 

ANM mai notează că astfel de fenomene se vor semnala și în Transilvania, dar pe arii restrânse.

ACTUALIZARE

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o altă atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi de apă însemnate, valabilă de miercuri dimineaţa până joi dimineaţa în Transilvania, Moldova şi local în Banat, Oltenia, Muntenia şi la munte.

Astfel, în intervalul 25 august, ora 10:00 – 26 august, ora 10:00, în zonele menţionate vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.

error: Content is protected !!