Bărbatul care şi-a tâlhărit propriul tată își va petrece următoarele 30 de zile după gratii, în cazul său fiind admisă cererea de arestare preventivă, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”Bărbatul de 46 de ani din Bistrița rămâne în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud pentru următoarele 30 de zile. Judecătorii de drepturi și libertăți au admis propunerea de arestare preventivă formulată în dosarul de tâlhărie, în care polițiștii de la Investigații Criminale Bistrița și procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița administrează probe”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.
Reamintim că un bărbat de 46 de ani din municipiul Bistriţa a fost reţinutde către poliţişti pentru 24 de ore după ce şi-a agresat tatăl de 86 de ani şi i-a furat 2.500 de lei.