FOTO/VIDEO: Accident cu trei persoane rănite pe DN 17, la Crainimăt

Trei persoane au fost rănite, luni, într-un accident rutier produs pe DN 17, pe raza localității Crainimăt, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud.

La fața locului a intervenit modului SMURD, precum și echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat trei victime, în afara autoturismului, conștiente și cooperante. Una dintre victime, un bărbat în vârstă de aproximativ 57 de ani, a fost extrasă din autoturism de către ceilalți participanți la trafic. Echipajul de poliție ajuns la locul accidentului a asigurat primele măsuri de apărare împotriva incendiilor, un polițist a stins un început de incendiu de la nivelul compartimentului motor al mașinii”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Toate cele trei victime – o femeie aproximativ 53 de ani și doi bărbați în vârstă de 30 de ani, respectiv 57 de ani – au fost stabilizate la locul accidentului și apoi transportate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

”Victimele prezentau multiple leziuni și traumatisme. Tânărul – o suspiciune de fractură membru inferior, tatăl acestuia suspiciune de fractură la nivelul unui membru superior și traumatism toracic. Pompierii militari au deconectat bornele de la acumulator, iar cele trei echipaje SMURD, terapia intensivă mobilă și două echipaje de prim ajutor, au evacuat victimele la UPU – SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare și îngrijire de specialitate”, a completat Marius Rus.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

ACTUALIZARE

Polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, mașina lovind un capăt de podeț.

”Conform primele verificări efectuate, între localitățile Viișoara și Crainimăt, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani din Cluj-Napoca a intrat în coliziune cu un capăt de podeț. Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 30 de ani și a doi pasageri. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat faptul că nu acesta consumase alcool”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală și continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud

error: Content is protected !!