Asociația Mocănița Transilvaniei în colaborare cu Asociația Hai Hui Bistrița și cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud organizează sâmbătă, 2 Octombrie, prima ediție a Semimaratonului Mocăniței.
Vor fi două probe de concurs – una de semimaraton la care s-au înscris 90 de concurenți și una de cros la care vor lua startul 50 de alergători.
Traseul pentru proba de semimaraton are 21 de kilometri și pornește de la Castelul Teleki din Posmuș. Start-ul va fi la ora 10.30. Se va alerga pe traseul Via Transilvanica până în localitatea Jeica apoi se traversează dealul către Valea Ascunsă, iar de acolo se aleargă prin păduri și livezi către Teaca.
La Posmuș, reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud invită participanții la un tur exterior al Castelului Teleki, imobil aflat în proces de reabilitare, dar și la o vizită la un punct de belvedere.
Traseul probei de cros însumează 14 kilometri. Plecarea va fi la ora 11.15 de la poarta de start aflată vis-a-vis de Gara Teaca, urmează apoi coasta către Valea Ascunsă și retur la Teaca.
Pe traseu vor exista puncte de hidratare, cu apă, sucuri, fructe și alte bunătăți însă recomandăm concurenților să aibă și un recipient cu apă.
Înregistrarea participanților se va face în incinta gării mocăniței din Teaca după următorul orar: Semimaraton 08:00 – 09:00 și Cross 09:00 – 10:30.
Festivitatea de premiere va avea loc la ora 15.00, la Teaca.
”Din fericire, incidența cazurilor în comuna Teaca a scăzut sub pragul de 3 la mie, așadar NU este nevoie de certificatul verde digital. Sperăm să nu se schimbe lucrurile în aceste zile, însă pentru orice eventualitate este recomandat să-l aveți în format digital pe telefon. De asemenea, vă rugăm să aveți cu voi mască – va fi necesară pentru participanții la semimaraton în timpul transferului cu autocarul”, spun organizatorii.
PROGRAM
Programul competiției de Semimaraton este următorul:
08:00 – 09:00 Ridicare KIT-uri de participare
09:00 – 09:30 Îmbarcare în autocar pentru transfer la START*
09:50 – Sorire la START (Castelul Teleki Posmuș)
10:00 – Un scurt tur al Castelului Teleki din Posmuș (momentan se află într-un proces de restaurare, așa că vă rugăm să fiți atenți, fiind zone cu șantiere)
10:15 – Ședința Tehnică
10:30 – START Competitie
15:00 – Festivitatea de premiere
*Transferul cu autocarul din Gara Teaca până la punctul de start din Posmuș este asigurat de către organizatori. Vă rugăm să purtați mască pe durata transferului!
Programul competiției de Cross este următorul:
09:00 – 10:30 Ridicare KIT-uri de participare
11:00 – Ședința Tehnică
11:15 – START Competitie (plecare vis-a-vis de Gara Teaca)
15:00 – Festivitatea de premiere
Startul competiției de Cross se va da vis-a-vis de Gara Teaca, așadar nu este nevoie de transfer.
ACTIVITĂȚI
Pe lângă activitățile sportive, voluntarii noștri au pregătit jocuri pentru copii pe durata competițiilor, astfel încât aceștia să fie într-un cadru sigur și supravegheat pe durata semimaratonului și a crosului.
De asemenea, drezina electrică va fi la datorie și îi va plimba pe doritori pe o porțiune din traseul mocăniței.
Și locomotiva cu vin va fi pregătită pentru cei care doresc să guste puțin din farmecul Podgoriei Lechința, după terminarea curselor.