Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (4 – 17 octombrie), care arată că vremea va intra într-un proces de răcire în intervalul 7 – 10 octombrie.
Astfel, potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”la începutul intervalului, valorile diurne ale temperaturii aerului vor fi apropiate şi local, în vestul regiunii, mai ridicate decât cele specifice primei decade de octombrie, respectiv 17…22 de grade, în medie, nopţile vor fi însă răcoroase în mare parte a regiunii -minime termice de 3…8 grade, iar în depresiuni chiar în jurul a 0 grade. Între 7 şi 10 octombrie, vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi la temperaturile maxime, care vor ajunge la valori de 11…15 grade (mai scăzute decât cele înregistrate în mod obişnuit în această perioadă din an), iar cele minime se vor situa între 1 şi 6 grade, posibil uşor negative în estul zonei. Pentru a doua săptămână, nu sunt estimate variaţii termice semnificative, menţinându-se în general un ecart mediu apropiat de cel normal la mijlocul lunii octombrie, cu maxime de 13…17 grade şi minime de 0…6 grade. În primele zile, regimul pluviometric se va menţine deficitar, însă în jurul datei de 8 octombrie şi temporar în cea de-a doua săptămână probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată.
La munte, ”în debutul perioadei, valorile termice vor fi apropiate de cele normale în prima decadă de octombrie (în medie maxime de 11…15 grade şi minime de 2…7 grade, cu valori mai scăzute la peste 1700 m altitudine, unde noaptea vor fi negative). Între 7 şi 10 octombrie vremea va fi rece, cu un ecart termic mediu diurn de 4…10 grade şi nocturn de -4…4 grade. Ulterior, temperaturile – cu precădere cele diurne- vor fi în creştere uşoară şi se vor situa în jurul celor climatologic specifice periodei din an. Probabilitatea pentru precipitaţii locale va fi mai ridicată în perioada 7 – 9 octombrie cu precădere în masivele meridionale (unde la peste 1700 m altitudine vor fi temporar şi ninsori sau lapoviţă), precum şi în unele zile din cea de a doua săptămână”.