Având în vedere situațiile de urgență din ultima perioadă în care au fost implicate unități spitalicești pe fondul creșterii cazurilor COVID-19, ”în mod preventiv, în scopul preîntâmpinării unor posibile pericole care pot genera situații de urgență și pot periclita viața pacienților”, echipaje operative de pompieri militari și specialiști ai Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Bistrița” al județului Bistrița – Năsăud efectuează zilnic activități de recunoaștere/verificare la Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Potrivit unui comunicat de presă al ISU Bistrița-Năsăud, în cadrul acestor verificări se asigură prezența persoanelor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din cadrul spitalului, se acordă îndrumare și se aduce la cunoștința conducerii spitalului despre neregulile întâlnite pentru a fi remediate.
Verificările au drept obiectiv :
- Verificarea dotării cu stingătoare și hidranți interiori;
- Verificarea stării de practibilitate a căilor de acces/evacuare și de intervenție;
- Verificarea modalităților de încălzire a spațiilor destinate secțioa ATI în vederea eliminării mijloacelor de încălzire neomologate din spațiile respective;
- Eliminarea utilizării tuturor surselor de foc deschis (lumânări, candele etc);
- Verificarea prin vizualizare a integrității instalațiilor electrice și a existenței improvizațiilor ori a defecțiunilor la acestea;
- Verificarea modului de cunoaștere de către personalul din secția ATI a modalităților de utilizare a stingătoarelor de incendiu / celorlalte mijloace de primă intervenție, precum și a modalităților de evacuare a persoanelor, în special a celor care nu se pot evacua singure;
- Aerisirea periodică a spațiilor în care există riscul de creștere a concentrației de oxigen.
”Menționăm că aceste verificări se realizează în mod preventiv și nu înlocuiesc obligațiile, conform legii, privind apărarea împotriva incendiilor a personalului desemnat cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din unitățile spitalicești și răspunderea conducerii în cazul producerii unei situații de urgență”, se mai arată în comunicatul ISU Bistrița-Năsăud.