Parcul Municipal din Bistrița ar putea deveni Parcul ”Regele Mihai”. O asociație a inițiat petiția ”Vrem ca Parcul Municipal să se numească George Coșbuc!”

FOTO: Cornel Ciocan

Parcul Municipal din Bistrița ar putea purta denumirea ”Parcul Regele Mihai”, un proiect de hotărâre care prevede atribuirea acestui nume urmând să fie dezbătut în ședința extraordinară a Consiliului Local Bistrița din data de 20 octombrie.

Proiectul de hotărâre a fost inițiat de primarul municipiului, Ioan Turc, însă reprezentanții unei asociații s-au arătat nemulțumiți de această propunere a municipalității și au inițiat o petiție prin care vor ca numele parcului să fie ”Parcul George Coșbuc”.

Petiția a fost inițiată de Asociația România Eco filiala Bistrița, iar reprezentanții acestei asociații consideră că denumirea cea mai potrivită pentru parc este ”George Coșbuc”.

Denumirea cea mai potrivită pentru Parcul Municipal este “George Coșbuc”, atât din punctul de vedere al originilor poetului, născut pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud, dar și dat fiind faptul că statuia lui Coșbuc din parc este simbolul acestuia și fundalul multor fotografii din colecția bistrițenilor și a vizitatorilor zonei. Mai mult, în parc funcționează și Centrul Cultural Municipal George Coșbuc, reinventat pompos “Palatul Culturii”. George Coșbuc este poetul nostru de suflet și a fost scos cu forța din manuale pentru că unii consideră că poetul țărănimii nu-și are locul acolo. Cu toții știm cel puțin o poezie de George Coșbuc, sau câteva versuri și suntem mândri de marile nume ale literaturii române care provin de pe aceste meleaguri: George Coșbuc, Liviu Rebreanu și Andrei Mureșanu”, se arată în petiție. 

Asociația România Eco filiala Bistrița îi invită pe bistrițeni să susțină acest demers și să semneze petiția postată pe site-ul www.petitiaonline.com.

Chiar dacă administrația locală nu vă consultă când are astfel de inițiative, voi, în calitate de cetățeni ai municipiului, aveți dreptul să vă spuneți părerea și acest lucru contează! Într-o societate democratică administrațiile se consultă cu cetățenii, mai ales în astfel de chestiuni sensibile. Primăria Bistrița are la dispoziție un site nou cu o secțiune dedicată sondajelor publice, dar a ales să nu îl folosească în acest sens.  Inițiem această petiție pentru a vă cere sprijinul pentru modificarea numelui Parcului Municipal! Vrem ca parcul central din Bistrița să se numească George Coșbuc! Haideți să ne facem auzită această solicitare, distribuiți mesajul nostru și semnați petiția! Bistrițenii au dreptul să își spună cuvântul”, se mai arată în petiție.

De asemenea, bistrițenii sunt invitați să solicitate acces online la ședința extraordinară a Consiliului Local din data de 20 octombrie 2021 pentru a transmite consilierilor locali și administrației propunerea ca Parcul Municipal să se numească “George Coșbuc”.

Petiția inițiată de Asociația România Eco filiala Bistrița a fost semnată până acum de peste 100 de bistrițeni.

În ceea ce privește Parcul Municipal din Bistrița, acesta a fost reabilitat în urma unui proiect finanțat din fonduri europene, valoarea investiției ridicându-se la 4 milioane de euro bani europeni, lucrările fiind recepționate în toamna anului 2013.

One comment

  1. Aici nu-i vorba despre necesitatea ca Parcul Municipal să poarte neapărat un nume. Adevaratul motiv este că în 25 octombrie, 2021 se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, iar administratia locală doreste să marcheze această aniversare.
    Totusi, pentru corectitudine, trebuie stiut că până la cel de-al doilea război mondial o serie de străzi si piete din Bistrita purtau numele unor personalităţi regale, inclusiv al Regelui Mihai. Astfel, Piata Centrală de astăzi se numea „Regele Ferdinand”, Bulevardul Republicii se numea „Regina Maria”, iar Bulevardul Independentei purta numele „Regele Mihai”. După instalarea comunismului in România, mai exact după proclamarea republicii din 30 decembrie 1947, Piaţa Regele Ferdinand a devenit Piaţa Stalin, Bulevardul Regina Maria a fost denumit Bulevadul Republicii iar Bulevardul Regele Mihai se numea Gheorghe Gheorghiu- Dej, De aceea, ar fi cel mai corect să se revină la denumirile din perioada interbelică pentru aceste străzi si piete.

error: Content is protected !!