Spitalul Orășenesc Beclean va putea prelua, începând de astăzi, 18 octombrie, pacienți diagnosticați cu COVID-19, a anunțat Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Într-un comunicat de presă, Prefectura Bistrița-Năsăud precizează că în această unitate sanitară au fost pregătite 20 de paturi pentru pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2.
Decizia de a transforma și Spitalul Orășenesc Beclean în spital-suport COVID-19 a fost luată ca urmare a numărului mare de cazuri de îmbolnăvire.
”Numărul persoanelor infectate cu acest virus în județul nostru este în continuă creștere, iar cadrele medicale fac cu greu față situației, astfel că alocarea de fonduri pentru tratarea bolnavilor COVID și la spitalul din Beclean este un lucru îmbucurător. Echipa managerială de aici a făcut toate demersurile în vederea preluării pacienților, iar cadrele medicale sunt pregătite să acorde asistența necesară”, precizează Prefectura Bistrița-Năsăud.
În prezent, un număr de trei spitale din Bistrița-Năsăud oferă îngrijiri bolnavilor diagnosticați cu COVID-19 – Spitalul Județean de Urgență Bistrița, Spitalul Orășenesc “Dr. George Trifon” Năsăud și Spitalul Orășenesc Beclean.