Doi adulți și cinci copii au fost implicați, joi dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 17, în orașul Beclean.
”În orașul Beclean, pe direcția de deplasare Dej către Bistrița, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani din Josenii Bârgăului a părăsit partea carosabilă pe partea stângă și a colizionat un stâlp de electricitate și un chioșc”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La locul accidentului au intervenit mai mult echipaje medicale.
”Echipajele de interventie au găsit la locul indicat o familie cu 5 copii și doi adulți (părinții) în afara autoturismului, conștienți și cooperanți. Echipajele medicale au evacuat la CPU Beclean copiii împreună cu mama lor pentru investigații medicale amănunțite. Aceștia erau stabili hemodinamic și respirator, două fete în vârstă de 12 ani, respectiv 17 ani prezentau contuzii și excoriații la nivelul fetei și membrelor inferioare și au primit îngrijiri medicale în CPU Beclean” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Șoferul a fost testat alcoolscopic de către polițiști, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cauzele și modalitatea producerii accidentului rutier.