Lucrările de consolidare a drumului surpat de pe strada Valea Jelnei se desfășoară în ritm alert, spune primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, care a efectuat joi o vizită pe șantier.
”Consolidarea drumului surpat pe Valea Jelnei se desfășoară într-un ritm alert, CML.RO executând lucrări care includ o deviere pentru podețul spre Ghinda, cu toaletarea vegetației și introducerea de tubulatură, dar și cu 25 de noi locuri de parcare în zonă, inclusiv amenajarea suplimentară a unui trotuar. Această porțiune din DJ 173 va redeveni un drum pe două sensuri până la sfârșitul anului, constructorul reafirmându-și angajamentul că termenul maxim de 9 luni pentru finalizarea amenajării va fi redus semnificativ”, a explicat primarul Ioan Turc.
Pentru consolidarea acestui tronson de drum, valoarea contractului încheiat de Primăria Bistrița cu compania CML.RO este de 1.472.532 lei, fără TVA.
Reamintim că, în urma fenomenelor meteorologice nefavorabile din primăvara anului 2019, pe o porțiune a DJ 173 s-au produs alunecări de teren care au dus la îngustarea unei benzi de circulație și la colmatarea șanțului cu pământ. În momentul de față, circulaţia auto în această zonă se desfăşoară restricţionat.
Deși se află în proprietatea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, acest tronson al DJ 173 este în administrarea Primăriei Bistrița, astfel să municipalitatea a fost nevoită să facă demersuri pentru a reuși consolidarea porțiunii de drum cu probleme.