Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs sâmbătă pe DN 17C, în municipiul Bistrița.
”Din primele verificări efectuate la fața locului, un tânăr de 26 de ani, din Josenii Bârgăului care conducea un autoturism pe DN17C pe raza municipiului Bistrița, a pierdut controlul acestuia și s-a răsturnat. În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Rezultatul testării cu DrugTest a fost pozitiv pentru methamphetamina și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența unor substanțe psihoactive și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în acest caz.