Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni mai multe atenţionări nowcasting cod galben de ceaţă valabile până la ora 10 în zone din 11 judeţe, inclusiv Bistrița-Năsăud.
În județul Bistriţa-Năsăud sunt vizate localitățile Beclean, Nimigea, Căianu Mic, Şintereag, Braniştea, Petru Rareş, Uriu, Nuşeni, Şieu-Odorhei, Chiuza, Ciceu-Giurgeşti, Ciceu – Mihăieşti.
În aceste zone, ceaţa va determina scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române atrage atenția că ceața reduce vizibilitatea în trafic, motiv pentru care le recomandă conducătorilor auto care se deplasează în aceste zone să reducă viteza, să evite manevrele riscante în trafic, să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor și să sporească atenția la volan.