Doi tineri, unul din Coldău și altul din Dumitrița, au fost prinși de polițiștii din Bistrița-Năsăud în timp ce aveau asupra lor substanțe despre care oamenii legii cred că ar fi droguri.
”La data de 6 noiembrie, în jurul orei 11:30, polițiștii Compartimentului Ordine Publică Beclean au depistat pe raza localității Coldău un tânăr de 24 de ani, din Braniștea, agitat și care avea un comportament neobișnuit. Polițiștii au efectuat controlul corporal și al bagajelor deținute, asupra lui fiind descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor substanțe susceptibile a avea efect psihotrop (mai multe plicuri ce conțineau o substanță alb-cristalină de diferite granulații, o cutie din plastic în interiorul căreia se afla o substanță vegetală uscată de culoare verde), un cântar electronic de mare precizie, un dispozitiv de mărunțit, precum și alte obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie. Totodată, au fost mai fost descoperite și ridicate sume de bani: 1.105 de lei, 400 de euro, 70 de zloți polonezi și 500 coroane cehe”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cel în cauză a fost condus la sediul Poliției orașului Beclean, iar oamenii legii au întocmit dosar de cercetare penală.
”La data de 7 noiembrie, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița, au depistat pe strada Gării un tânăr de 21 de ani din Dumitrița. În urma controlului corporal efectuat asupra acestuia, polițiștii au găsit două plicuri care conțineau o substanța de culoare albă de tip praf, susceptibilă a avea efect psihotrop și un dispozitiv de mărunțit”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.
Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările.