Șefa Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Aurelia Dan, se declară dezamăgită de modul în care unii dintre colegii săi din sistemul de învățământ al județului înțeleg să reacționeze în anumite situații.
Într-o ședință cu directorii unităților de învățământ, Aurelia Dan a vorbit despre desfășurarea concursului privind posturile de directori.
”Am trăit, zilele acestea, cea mai mare dezamăgire pe care puteam să o trăiesc ca profesor și ca inspector școlar general. Nu am putut să cred că la nivelul unor unități de învățământ poate exista atâta ură și atâta înverșunare și atâta conflict între cadrele didactice cum a ieșit la iveală în aceste zile în care s-au ales membrii Consiliului Profesoral în comisiile de interviu. Cred că a fost ocazia care a oferit cea mai spectaculoasă imagine a realității din sistem. Suntem o categorie profesională dezbinată. Suntem singuri, dezbinați și fără o capacitate minimă de a ne tolera unii pe alții, de a fi autentici, de a ne spune unii – altora ce ne deranjează și de a fi solidari în a alege servicii educaționale potrivite pentru elevii noștri. În aceste lupte interne, îmi permit să vă întreb, stimați colegi, unde sunt copiii? Unde sunt elevii pe care îi invocăm tot la a doua afirmație? Spunem că ne pasă, că elevul contează, că școala este incluzivă, că promovăm toleranța, comunicarea eficientă. Veniți săptămâna viitoare, la concursul de directori, cu toate aceste deziderate. Această viziune sunt convinsă că o vom întâlni în toate ofertele manageriale pe care le vom auzi în comisiile de interviu. Foarte bine, asta ne și dorim – să aveți în vedere aceste lucruri, dar apoi să nu uitați ce ați promis. Trebuie să și aplicați aceste valori cu care vă prezentați în fața comisiei și pe care susțineți că le veți avea în vedere în următorii 4 ani. Cu riscul de a fi nepopulari, trebuie să le aplicați. Pentru că nu puteți fi populari într-o funcție de conducere. Dacă mai aveți această iluzie, vă mai repet și astăzi: nu veți fi populari. Vreți să fiți populari, vă recomand să deveniți lider de sindicat. Un director nu are cum să fie un popular atâta timp cât este responsabil pentru activitatea educațională și pentru deciziile care se iau la nivelul organizației. Fiți însă corecți, fiți lideri, influențați în bine cât mai mulți oameni din jurul vostru și fiți model pentru părinți, elevi și comunitate”, a spus inspectorul școlar general Aurelia Dan.
Sursa citată le-a sugerat viitorilor directori să fie fermi în deciziile pe care le vor lua și să își asume cu demnitate acest rol.
”Vă recomand cu toată colegialitatea să realizați o ofertă fezabilă, realistă. Nu vă prezentați în fața comisiei de interviu cu un tabel pe care să îl citiți cu date, responsabilități, termene. Prezentarea orală, liberă exersează competențele de comunicare. Fiți încrezători și încercați să îi convingeți pe cei din fața dumneavoastră că sunteți cei mai buni și că puteți duce școala în direcția pe care o aveți în vedere sau pe care o vizați în acest moment”, a mai precizat Aurelia Dan.
La concursul de directori, dintre cei 99 de candidați care au promovat proba scrisă, toți au exprimat opțiuni. Un număr de 87 de unități de învățământ au înregistrat cel puțin o opțiune, în vreme ce 23 dintre acestea nu au înregistrat nicio opțiune, nici pe director, nici pe director adjunct. Șapte candidați au exprimat câte două opțiuni, respectiv trei opțiuni. Alți doi candidați au exprimat patru opțiuni.
Proba de interviu va avea loc în perioada 16 – 24 noiembrie, acestea urmând să aibă loc în patru locații din municipiul Bistrița.
La mijlocul lunii septembrie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a scos la concurs 144 de posturi de directori de şcoli, dintre care 110 de directori plini şi 34 de adjuncţi.